Primăvara popoarelor: revoluțiile din 1848 în Europa

Primăvara popoarelor este numele sub care e cunoscut valul de revoluții liberale și naționale care a cuprins Europa în 1848–1849, de la Palermo și Paris până la Viena, Berlin, Budapesta și Țările Române. Ele cereau libertatea presei, constituții, parlamente alese și, acolo unde popoarele trăiau sub stăpânire străină, drepturi naționale. Deși majoritatea au fost înfrânte în scurt timp, au schimbat felul în care se făcea politica în Europa.

Povestea nu se înțelege fără contextul dinainte. Pentru cum arăta ordinea europeană de la care pornesc revoltele, vezi articolul despre Congresul de la Viena. Iar pentru partea românească, citește articolul despre revoluția de la 1848 în Țările Române.

De ce au izbucnit revoluțiile din 1848?

Revoluțiile au izbucnit din combinația a patru cauze: criza economică, nemulțumirea față de regimurile conservatoare, ideile liberale și cele naționale. Recoltele slabe din 1846–1847, urmate de scumpirea alimentelor, au adus foamete și șomaj în multe regiuni, în timp ce industrializarea schimbase structura societății.

Ideile socialiste începuseră să circule, iar în februarie 1848 a apărut Manifestul Partidului Comunist, scris de Karl Marx și Friedrich Engels. Efectul lui imediat a fost mic, dar a arătat că apăruse o nouă gândire politică, legată de condiția muncitorilor, apărută în urma revoluției industriale.

Cum a început Primăvara popoarelor?

Primăvara popoarelor a început în ianuarie 1848 la Palermo, în Sicilia, iar scânteia decisivă a fost revoluția din februarie de la Paris, care a dus la căderea regelui Ludovic Filip. În Franța s-a proclamat a doua republică, iar vestea s-a răspândit rapid pe continent.

În martie 1848, revoluția a ajuns la Viena, unde cancelarul Metternich, simbolul vechiului sistem, a demisionat și a fugit. Au urmat revolte la Berlin, în statele germane și în Italia. Rapiditatea cu care s-au întins a surprins pe toată lumea, iar presa și telegraful au avut un rol în transmiterea știrilor.

Un detaliu al episodului francez: în decembrie 1848, Louis-Napoléon Bonaparte, nepotul lui Napoleon I, a fost ales președinte al republicii. Câțiva ani mai târziu, el avea să devină împărat sub numele de Napoleon al III-lea. Povestea predecesorului lui e în articolul despre Napoleon Bonaparte.

Ce s-a întâmplat în Imperiul Habsburgic?

În Imperiul Habsburgic revoluția a fost cea mai complicată, pentru că aici trăiau multe popoare cu cerințe diferite: austrieci, maghiari, cehi, croați, români, italieni și alții. La Budapesta, Lajos Kossuth a condus mișcarea maghiară, care a obținut în aprilie 1848 legi menite să dea Ungariei o autonomie largă. La Praga a avut loc Congresul slav, în iunie 1848.

Între popoare au apărut și conflicte. Maghiarii cereau autonomie, dar nu recunoșteau drepturile naționale ale altor grupuri din Ungaria, iar românii, slovacii și croații au căutat sprijin la Viena. Românii din Transilvania s-au adunat la Blaj, în mai 1848, pe „Câmpia Libertății”, și au cerut drepturi naționale.

Un rezultat important, care a rămas în vigoare: în 1848 a fost desființată iobăgia în Imperiul Habsburgic. În decembrie 1848, Franz Joseph a devenit împărat. Mișcarea maghiară a fost înfrântă în 1849, cu ajutorul armatei țariste.

Ce s-a întâmplat în statele germane și în Italia?

În statele germane, revoluția a încercat să creeze un stat unitar, iar în Italia să alunge dominația austriacă, dar ambele proiecte au eșuat în 1848–1849. Parlamentul de la Frankfurt s-a întrunit în mai 1848 și a elaborat o constituție pentru o Germanie unită. Regele Prusiei, Frederic Wilhelm al IV-lea, a refuzat coroana imperială oferită de parlament, pe care a considerat-o venită „de jos”.

În Italia, Regatul Piemontului a încercat să alunge austriecii, dar a fost învins în 1848 și 1849. Obiectivele n-au fost atinse atunci, dar au fost obținute un deceniu și jumătate mai târziu, prin alte mijloace, după cum arată articolul despre unificarea Italiei și a Germaniei.

De ce au fost înfrânte aproape toate revoluțiile?

Revoluțiile au fost înfrânte pentru că armatele au rămas, în cele mai multe state, loiale conducătorilor, iar revoluționarii s-au dezbinat între ei. Liberalii moderați se temeau de radicali și de mase, iar popoarele aflate într-un imperiu comun au ajuns să lupte între ele, ceea ce a ajutat contrarevoluția.

Printre factorii care au contat:

• Loialitatea armatei. Ofițerii și soldații au rămas de partea monarhilor.
• Divizarea revoluționarilor. Moderați și radicali nu au ajuns la acord.
• Rivalitățile naționale. Naționalismele s-au ciocnit, de exemplu în Ungaria.
• Intervenții externe. Rusia a ajutat Austria să înfrângă revoluția din Ungaria, în 1849.
• Oboseala maselor. După primele concesii, mulți oameni au vrut ordine.

Așa se explică de ce regimurile conservatoare au revenit, pentru un timp, aproape peste tot.

Ce a rămas din revoluțiile din 1848?

Din 1848 au rămas desființarea iobăgiei în Imperiul Habsburgic, o parte din constituții și, mai ales, ideile liberale și naționale, care au triumfat în deceniile următoare și au dus, la state naționale, inclusiv la Marea Unire din 1918. Mulți dintre liderii revoluționari, ajunși în exil, au continuat să lucreze pentru cauza lor. Între ei, pașoptiștii români de la Paris au făcut cunoscută cauza românească în Occident, ceea ce a ajutat la Unirea din 1859, pe care o prezintă articolul despre Unirea Principatelor.

Istoricii spun că 1848 a fost o revoluție „eșuată” pe termen scurt, dar de succes pe termen lung. Câteva dintre cerințele ei au fost împlinite în a doua jumătate a secolului. Cadrul românesc al acestei evoluții îl ai în ghidul epocii moderne a României.