Regulamentele Organice: ce au fost și ce au schimbat

Regulamentele Organice au fost două legi de bază, câte una pentru Țara Românească și pentru Moldova, care au funcționat ca prime constituții scrise ale principatelor, între 1831 și 1858. Ele au fost redactate de comisii de boieri sub supravegherea administrației ruse, după războiul ruso-turc încheiat prin pacea de la Adrianopol din 1829, și au adus pentru prima dată o organizare modernă a statului: adunări, administrație, justiție, finanțe și armată cu reguli scrise.

Dacă vrei să înțelegi de unde pornesc reformele de mai târziu, Regulamentele Organice sunt un punct obligatoriu. Iar dacă ai nevoie de imaginea de ansamblu a secolului, o găsești în ghidul epocii moderne a României.

Ce erau Regulamentele Organice și cine le-a scris?

Regulamentele Organice erau texte cu rol de constituție, alcătuite în fiecare principat de o comisie de boieri, sub președinția consulului rus și apoi sub controlul generalului Pavel Kiseleff. Kiseleff a condus principatele între 1829 și 1834 ca președinte plenipotențiar al divanurilor și a urmărit ca documentele să rămână pe linia intereselor Rusiei.

Contextul este important. După războiul din 1828–1829, tratatul de la Adrianopol a lărgit autonomia principatelor față de Imperiul Otoman, iar Rusia a rămas în ele ca putere ocupantă până la punerea în aplicare a noilor legi. Regulamentul pentru Țara Românească a intrat în vigoare în 1831, iar cel pentru Moldova în ianuarie 1832.

Un detaliu care se uită adesea: cele două texte nu erau identice, dar semănau suficient cât să arate că cele două țări aveau acum instituții paralele. Mai târziu, această asemănare a ajutat ideea unirii.

Ce reforme a adus tratatul de la Adrianopol?

Tratatul de la Adrianopol a oprit monopolul comercial otoman asupra produselor principatelor și a deschis comerțul liber, ceea ce a schimbat economia. Până atunci, cerealele, animalele și alte produse trebuiau vândute în primul rând către Poartă, la prețuri impuse. După 1829, negustorii puteau vinde către orice cumpărător, iar porturile dunărene, Brăila și Giurgiu, au început să crească.

Tot acum au fost redate Țării Românești teritoriile otomane de pe malul stâng al Dunării, raialele Brăila, Giurgiu și Turnu. Aceasta a însemnat, în practică, venituri mai mari din vamă și o legătură directă cu piața europeană, în special cu cea a grâului.

Cum arăta organizarea politică din Regulamente?

Organizarea politică din Regulamente se baza pe un domn cu mandat pe viață, ales de o adunare extraordinară și confirmat de sultan, alături de o adunare obștească formată din boieri. Era un pas spre separarea puterilor, chiar dacă pe hârtie mai mult decât în fapt.

Într-un context în care până atunci domnul putea judeca și poruncea fără limite, simpla existență a unei adunări și a unor reguli scrise despre bugetul statului era o schimbare vizibilă. Boierii au rămas însă singurii care contau în adunare, iar țăranii nu aveau niciun cuvânt de spus.

Ce au schimbat Regulamentele în viața de zi cu zi?

Regulamentele au schimbat viața de zi cu zi prin reguli noi pentru orașe, sănătate, școli și drumuri, nu doar prin articole despre instituții. Au fost înființate sisteme de carantină la graniță, pentru a opri epidemiile de ciumă, iar bucureștenii au văzut pentru prima dată organizarea unor servicii publice: pompieri, curățenia străzilor, iluminat în unele orașe.

Câteva schimbări practice:

• Învățământul a primit o structură mai clară, cu școli în limba română și cu un sistem de supraveghere, iar Școala Sfântul Sava din București și Academia Mihăileană din Iași au avut un rol important.
• Arhivele statului au fost reorganizate, iar documentele au început să fie păstrate după reguli.
• Sistemul fiscal a fost simplificat, deși poverile au rămas grele pentru țărani.
• Drumurile și podurile au intrat în atenția autorităților, ca o condiție pentru comerțul în creștere.

În practică, schimbările au apărut mai întâi în Capitală și în orașele mari, iar satul a simțit mult mai puțin din ele.

Care au fost limitele Regulamentelor Organice?

Limita principală era că Regulamentele protejau privilegiile boierilor și lăsau țărănimea în aceeași dependență, doar mai bine reglementată. Obligațiile țăranilor față de proprietari, cum ar fi zilele de clacă, au fost fixate în text, ceea ce a adus o oarecare previzibilitate, dar nu a rezolvat problema pământului.

Alte limite au fost:

1. Tutela străină. Textele conțineau o dublă dependență: suzeranitatea Imperiului Otoman și protectoratul Rusiei. Nicio schimbare mai importantă nu se putea face fără acordul celor două puteri.
2. Votul restrâns. Adunările erau alcătuite din boieri, iar orășenii și țăranii nu erau reprezentați.
3. Imposibilitatea modificării. Orice schimbare a textelor cerea acordul puterilor protectoare, ceea ce bloca reformele.

Mulți contemporani au simțit aceste limite. Tocmai de aceea generația care a făcut revoluția din 1848 a cerut abolirea Regulamentelor în programele sale, vezi revoluția de la 1848 în Țările Române.

Cum au fost judecate Regulamentele de istorici?

Istoricii judecă Regulamentele Organice nuanțat: au fost un instrument al influenței ruse, dar și un cadru care a modernizat, în anumite privințe, instituțiile. Nu e vorba de a le alege pe unele sau pe celelalte, ci de a le vedea împreună.

Pe de o parte, ele au consolidat poziția Rusiei și au limitat autonomia reală a principatelor. Pe de altă parte, au creat un model de organizare din care s-au dezvoltat instituțiile de mai târziu. Domnii care au condus în perioada regulamentară, precum Alexandru Ghica în Țara Românească și Mihail Sturdza în Moldova, au folosit aceste cadre pentru a-și construi administrația.

Pentru perioada anterioară, cea a domniilor numite de sultan din rândul familiilor greco-orientale, vezi epoca fanariotă. Iar pentru modul în care tradițiile feudale europene au influențat ideile boierilor, merită să citești feudalismul în Europa.

Cum s-a încheiat perioada regulamentară?

Perioada regulamentară s-a încheiat treptat, între revoluția din 1848, reformele de după Războiul Crimeii și Convenția de la Paris din 1858, care a pus alte reguli în loc. După înfrângerea revoluției din 1848, Rusia și Poarta au semnat convenția de la Balta Liman, din 1849, care a redus mandatul domnilor la șapte ani și a menținut tutela străină.

Abia după Războiul Crimeii, când Rusia a pierdut dreptul de protectorat, a fost posibilă o reorganizare. Detalii despre acest context găsești în articolul despre Războiul Crimeii. Iar drumul care duce la Unirea din 1859 este descris în explicația Unirii Principatelor.

Pe aceeași temă, citește și Boierii în Țările Române: rang, pământ și putere.