Napoleon Bonaparte: ascensiunea, Codul civil și căderea

Napoleon Bonaparte a fost generalul care a preluat puterea în Franța în 1799, la sfârșitul Revoluției franceze, s-a făcut împărat în 1804 și a dominat Europa continentală până în 1814–1815, lăsând în urmă un cod de legi care a influențat multe state. Se spune despre el, pe bună dreptate, că a fost și moștenitor al Revoluției, și cel care a pus capăt ei: a păstrat egalitatea în fața legii, dar a închis dezbaterea politică prin autoritate personală.

Cine vrea să înțeleagă cum s-a schimbat harta Europei în secolul al XIX-lea trebuie să înceapă cu el. Pentru ordinea politică care a urmat după căderea lui, vezi Congresul de la Viena, iar pentru marea schimbare de dinainte, Revoluția franceză.

Cum a ajuns Napoleon la putere?

Napoleon a ajuns la putere pentru că armata a devenit, după Revoluție, calea cea mai rapidă de promovare pentru un om talentat, iar Franța avea nevoie de stabilitate. S-a născut în 1769 în Corsica, a urmat școli militare în Franța și a devenit ofițer de artilerie. Primul succes public a fost în 1793, la asediul orașului Toulon.

Urmează campaniile din Italia (1796–1797), unde a învins armatele austriece, și expediția din Egipt (1798–1799), mai puțin reușită militar, dar importantă prin cercetătorii care l-au însoțit. Întors în Franța, a profitat de slăbiciunea guvernului numit Directorat și a făcut, la 18 Brumar (9 noiembrie 1799), o lovitură de stat. A devenit prim-consul, adică șeful real al statului.

Titlurile folosite de el, consul, senat și vulturul imperial, copiau cu intenție simbolurile Imperiului Roman. În 1804 s-a proclamat împărat al francezilor și s-a încoronat în catedrala Notre-Dame din Paris, în prezența papei. Gestul a întărit ideea că monarhia revenise, dar sub o formă nouă, bazată pe merit și plebiscit.

Ce a schimbat Codul civil?

Codul civil din 1804, numit și Codul Napoleon, a stabilit egalitatea în fața legii, dreptul de proprietate și libertatea contractelor, reguli care au fost copiate sau adaptate în multe țări. A pus capăt privilegiilor de naștere și a organizat într-un singur text relațiile dintre persoane, familie și proprietate.

Câteva idei din cod:

• Egalitate juridică. Toți cetățenii sunt supuși acelorași legi, indiferent de origine.
• Proprietate privată. Dreptul de proprietate este protejat și transmisibil prin moștenire.
• Căsătorie civilă. Căsătoria este un contract, nu doar un act religios.
• Autoritatea soțului. Femeile aveau drepturi mai limitate decât în legislația de azi.

Influența lui a ajuns și la noi. Codul civil român din 1864, adoptat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, s-a inspirat în mare măsură din modelul francez. Reformele acelei epoci sunt prezentate în articolul despre reformele lui Cuza.

Cum a construit Napoleon statul francez?

Napoleon a construit un stat centralizat, cu administrație pe departamente conduse de prefecți numiți de la Paris, cu o bancă națională și cu un sistem de licee. Banca Franței a fost înființată în 1800, ca să stabilizeze moneda. Concordatul cu Papa, din 1801, a liniștit relațiile cu Biserica Catolică după anii tensionați ai Revoluției.

Pe de altă parte, libertatea presei a fost restrânsă, iar poliția politică a supravegheat opoziția. Imperiul era, deci, o construcție eficientă, dar autoritară.

Cum a cucerit Napoleon Europa?

Napoleon a cucerit mare parte din Europa continentală prin armate bine organizate, tactici rapide și alianțe schimbătoare, iar victoria de la Austerlitz, din 1805, asupra Austriei și Rusiei a fost momentul de vârf. A urmat înfrângerea Prusiei în 1806 și pacea de la Tilsit cu Rusia, în 1807.

Franța a dominat direct sau indirect Italia, Germania de vest, Elveția, Olanda și Spania. Fratele lui și rudele au primit coroane în state aliate. Pentru a slăbi Marea Britanie, pe care nu o putea învinge pe mare, a decretat în 1806 blocada continentală, care interzicea statelor europene să comercializeze cu ea.

Blocada a fost una dintre sursele problemelor ulterioare: a costat economiile europene și l-a adus în conflict cu Rusia, care a încălcat-o.

De ce a început declinul?

Declinul a început din cauza războiului din Spania și a campaniei din Rusia din 1812, în care armata franceză a pierdut o mare parte din oameni. Napoleon a intrat în Rusia cu o armată uriașă, a ocupat Moscova, dar orașul fusese părăsit și în parte incendiat. Iarna, lipsa proviziilor și hărțuirea armatelor rusești au transformat retragerea într-un dezastru.

În 1813, la Leipzig, în bătălia numită „a Națiunilor”, coaliția formată din Rusia, Prusia, Austria și altele l-a învins. În 1814 a abdicat și a fost trimis pe insula Elba. S-a întors în Franța în 1815, a reluat puterea pentru o perioadă numită „cele o sută de zile”, dar a fost învins definitiv la Waterloo, pe 18 iunie 1815, de armatele britanică și prusacă.

A fost exilat pe insula Sfânta Elena, în Atlantic, unde a murit în 1821.

Ce a însemnat epoca napoleoniană pentru Europa de Est și Țările Române?

Epoca napoleoniană a influențat Țările Române indirect, prin războaiele ruso-turce purtate în umbra marelui conflict și prin circulația ideilor. Pacea de la București din 1812, prin care Imperiul Rus a luat Basarabia, a fost încheiată pentru că Rusia dorea să-și elibereze trupele înaintea invaziei franceze.

Ideile Revoluției și ale Codului civil au ajuns în Principate prin tinerii școliți în Franța, iar mai târziu ele au alimentat programele pașoptiste. Despre acestea citești în articolul despre 1848. Iar despre cauzele schimbărilor de ansamblu ale secolului ai un tablou în revoluția industrială, iar cadrul românesc al epocii îl găsești în ghidul epocii moderne a României.

Cum judecă istoricii moștenirea lui Napoleon?

Istoricii îl văd ca pe un reformator și un cuceritor deopotrivă, cu un bilanț greu de descris printr-un singur calificativ. Pe de o parte, a modernizat legislația și administrația și a răspândit principiul egalității juridice. Pe de altă parte, războaiele sale au costat sute de mii de vieți și au schimbat harta Europei, iar regimul lui a fost personal și autoritar.

Moștenirea sa mai are o față: a stârnit, prin reacție, sentimentul național în Germania, Spania și Rusia. Națiunile s-au unit împotriva ocupației, ceea ce a pregătit mișcările naționale ale deceniilor următoare.