Congresul de la Viena: cum a refăcut Europa după Napoleon

Congresul de la Viena a fost conferința de pace în care diplomații marilor puteri europene au hotărât, între toamna lui 1814 și iunie 1815, cum să fie reorganizată Europa după douăzeci de ani de războaie provocate de Revoluția franceză și de Napoleon. Principiile lui au fost legitimitatea monarhiilor, echilibrul puterilor și consultarea între state, iar rezultatul a fost un sistem care a evitat un război general în Europa timp de aproape un secol.

Ca să înțelegi de ce mișcările naționale și liberale au izbucnit apoi în valuri, merită să cunoști regulile după care s-a refăcut continentul. Contextul mai larg îl ai în articolul despre Napoleon Bonaparte și în cel despre Revoluția franceză.

Cine a participat la Congresul de la Viena?

La Congresul de la Viena au contat în primul rând reprezentanții a patru puteri învingătoare: Austria, Rusia, Marea Britanie și Prusia, la care s-a adăugat, abil, Franța învinsă. Gazda era Austria, iar figura centrală a fost cancelarul Klemens von Metternich.

Talleyrand, fost ministru al lui Napoleon, a reușit să scoată Franța din postura de simplu învins și să o readucă la masa negocierilor, argumentând că regele Ludovic al XVIII-lea reprezenta o Franță legitimă. Un detaliu al congresului: nu a existat o ședință plenară a tuturor, ci mai ales negocieri în comisii și întâlniri între marile puteri.

Ce principii a urmat Congresul de la Viena?

Congresul a urmat trei idei: legitimitatea, echilibrul puterilor și compensațiile teritoriale. Legitimitatea însemna întoarcerea pe tron a dinastiilor care fuseseră înlăturate de Revoluție și de Napoleon, cum a fost cea a Bourbonilor în Franța.

Echilibrul puterilor presupunea ca nicio țară să nu devină atât de puternică încât să domine Europa, așa cum o făcuse Franța. De aceea, în jurul Franței s-au creat state-tampon, precum Regatul Țărilor de Jos (Olanda unită cu Belgia de azi). Compensațiile teritoriale au împărțit câștigurile între învingători, de obicei fără a ține cont de dorințele populației.

Aceste principii arată clar gândirea epocii: Europa era privită ca o construcție a statelor și a dinastiilor, nu a popoarelor.

Cum a fost redesenată harta Europei?

Harta Europei a fost redesenată prin întărirea Prusiei și a Austriei, crearea Confederației Germane și o nouă împărțire a teritoriilor poloneze. Câteva schimbări importante:

• Confederația Germană a unit 39 de state germane într-o alianță slabă, sub președinția Austriei. A înlocuit vechiul Sfânt Imperiu Roman, desființat în 1806.
• Prusia a primit teritorii în vestul Germaniei, în Renania, ceea ce a pregătit rolul ei viitor.
• Austria a câștigat control asupra unor părți din nordul Italiei.
• Rusia a obținut cea mai mare parte a Poloniei, sub forma unui regat legat de țar.
• Elveția a fost recunoscută ca stat neutru.
• Regatul Țărilor de Jos a fost creat la nordul Franței.

Românii nu au fost parte la aceste discuții. Principatele au rămas sub suzeranitate otomană, iar Basarabia, luată de ruși în 1812, nu a mai revenit. Despre cum se schimbaseră lucrurile cu trei ani înainte, vezi epoca fanariotă.

Ce au fost Sfânta Alianță și Concertul european?

Sfânta Alianță a fost o înțelegere din 1815 între Rusia, Austria și Prusia, bazată pe solidaritatea monarhilor creștini, iar Concertul european a fost sistemul de consultări periodice între marile puteri. Cele două nu sunt același lucru, deși sunt adesea amestecate.

Sfânta Alianță, propusă de țarul Alexandru I, avea un ton religios și a fost folosită în practică pentru a susține regimurile conservatoare. Concertul european, rezultat din alianța marilor puteri, a însemnat conferințe regulate pentru a rezolva crizele prin negociere. Metoda s-a dovedit eficientă o vreme: între 1815 și Războiul Crimeii, din 1853, nu a izbucnit niciun război între marile puteri europene.

De ce nu a mulțumit Congresul de la Viena popoarele?

Congresul nu a mulțumit popoarele pentru că a ignorat ideile liberale și naționale născute din Revoluția franceză. Italienii, germanii, polonezii, belgienii și popoarele din Imperiul Habsburgic nu au primit statele pe care le doreau.

Presiunea s-a acumulat. Au urmat revoluții în 1820–1821, în 1830 și, cu forță maximă, în 1848. În această ultimă ofensivă, mai multe regimuri au fost zdruncinate, iar unele au căzut. Detalii despre acel moment găsești în articolul despre revoluțiile din 1848 în Europa. Mai târziu, Italia și Germania s-au unit, ca în povestea unificării lor.

Ce lecții a lăsat Congresul de la Viena?

Congresul a arătat că un sistem de echilibru funcționează cât timp marile puteri au interesul să-l respecte, dar nu rezolvă tensiunile interne ale statelor. Pe de o parte, a asigurat o pace relativ lungă între marile puteri. Pe de altă parte, a înăbușit nevoia de schimbare politică, ceea ce a dus la revolte.

Istoricii observă și o paralelă: după orice război mare, statele încearcă să construiască un sistem care să evite repetarea. Congresul de la Viena a fost, în acest sens, un model pentru conferințele de pace de mai târziu, inclusiv cea de după Primul Război Mondial. Cadrul secolului îl găsești în ghidul epocii moderne.

Pe aceeași temă, citește și revoluția industrială: cum a schimbat Europa și lumea.