Regele Ferdinand: domnia și rolul în Marea Unire

Regele Ferdinand a condus România între octombrie 1914 și iulie 1927, adică exact în anii în care țara a trecut prin război, prin refugiul din Moldova și prin unirea provinciilor istorice într-un singur stat. Manualele îl numesc Ferdinand Întregitorul, tocmai pentru că domnia lui coincide cu desăvârșirea statului național român.

Povestea lui nu este una simplă. Ferdinand era un prinț german de familie catolică, venit în România ca moștenitor al unchiului său, și a trebuit să ia decizii care mergeau împotriva legăturilor lui de familie. Mai jos vezi cum s-a ajuns aici și ce a făcut concret regele în momentele-cheie.

Cine a fost regele Ferdinand și cum a ajuns pe tron?

Ferdinand s-a născut în 1865, în familia princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, și a fost nepotul regelui Carol I, care nu avea fii. Pentru că singurul copil al lui Carol I murise de mic, linia succesorală a trecut la nepot, care a fost adus în România încă din tinerețe.

În 1893 s-a căsătorit cu Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Cuplul a avut mai mulți copii, printre ei viitorul rege Carol al II-lea și fiicele Elisabeta și Maria, care au devenit regine ale Greciei și, respectiv, ale Iugoslaviei.

Ferdinand a devenit rege la 10 octombrie 1914, după moartea lui Carol I. Din punct de vedere constituțional, România era monarhie constituțională, cu un rege care domnea împreună cu Parlamentul. Sistemul fusese stabilit prin Constituția din 1866, tratată în Carol I și Constituția din 1866: monarhia constituțională.

Ce decizie a luat Ferdinand în 1914 și în 1916?

Ferdinand a acceptat neutralitatea României în 1914 și apoi intrarea în război de partea Antantei în 1916, deciziile fiind luate împreună cu guvernul și cu Consiliul de Coroană. La Sinaia, pe 3 august 1914, o parte dintre politicieni, inclusiv regele Carol I, ar fi dorit alianța cu Puterile Centrale, dar majoritatea a votat pentru neutralitate.

Doi ani mai târziu, pe 14 august 1916, un alt Consiliu de Coroană a decis intrarea în război. Ferdinand a semnat decizia, deși aceasta însemna o ruptură față de țara de origine a familiei sale. Motivul invocat de istorici este simplu: Antanta oferea sprijin pentru unirea Transilvaniei cu România, o cerință susținută de opinia publică românească.

Cauzele mai largi ale războiului, de la sistemul de alianțe la criza din vara lui 1914, sunt explicate în Cauzele Primului Război Mondial: alianțe și declanșare. Pentru desfășurarea operațiunilor românești poți citi România în Primul Război Mondial: etape și urmări.

Refugiul de la Iași

După înfrângerile din toamna lui 1916, capitala a fost mutată la Iași, unde au rămas regele, guvernul și o mare parte din administrație. Orașul a devenit centrul vieții politice și militare a țării. În primăvara lui 1917, pe front, Ferdinand a promis soldaților o reformă agrară și votul universal, angajamente care aveau să fie respectate după război, cum arată Reforma agrară din 1921: pământ, exproprieri și efecte.

Sfat: Dacă vrei să deosebești promisiunile de realizări, caută mereu actul oficial care le-a transformat în lege. Discursurile arată intenția, nu rezultatul.

Cum a contribuit regele la Marea Unire?

Ferdinand a fost rege în momentul în care Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu România, în 1918, și a semnat decretele de recunoaștere a uniunii. În mai 1918, guvernul Alexandru Marghiloman încheiase Pacea de la București cu Puterile Centrale, o pace impusă, pe care regele a refuzat să o promulge. Prin acest gest a păstrat deschisă posibilitatea reluării luptei.

Pe 10 noiembrie 1918, cu o zi înaintea armistițiului de pe frontul de vest, România a reintrat în război, iar armata a fost remobilizată. Între timp, adunările din Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia votaseră unirea cu țara, detaliată pe provincii în Marea Unire din 1918: Basarabia, Bucovina, Transilvania.

Regele Ferdinand a intrat triumfal în București la 1 decembrie 1918, alături de regina Maria și de armata reîntoarsă din Moldova. Evenimentul este o imagine centrală a memoriei publice despre Marea Unire.

Ce rol a avut regina Maria?

Regina Maria a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale epocii, atât prin activitatea ei în timpul războiului, cât și prin contribuția la diplomația României. A lucrat ca soră de Cruce Roșie în spitalele din Moldova, în timpul epidemiei de tifos exantematic din iarna 1916–1917, și a vizitat frecvent răniții.

În 1919, regina a mers la Paris, în timpul Conferinței de Pace, pentru a susține cauza României în fața delegațiilor aliate. Bunele ei legături cu mediile britanice și franceze au ajutat la crearea unei imagini favorabile țării. Detaliile negocierilor sunt prezentate în Tratatele de pace de după 1918 și România.

De ce a fost încoronat Ferdinand la Alba Iulia?

Încoronarea de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, a fost un gest simbolic prin care monarhia a fost legată de unirea tuturor provinciilor românești. Ceremonia s-a desfășurat într-o catedrală construită special pentru eveniment, cu participarea reprezentanților tuturor provinciilor și ai bisericilor din țară, iar regele și regina au fost încoronați în cadrul unei slujbe religioase.

Alegerea orașului nu a fost întâmplătoare: Alba Iulia fusese locul unde, la 1 decembrie 1918, adunarea națională votase unirea Transilvaniei cu România. Cetatea medievală a orașului, o fortificație din secolul al XVIII-lea, este prezentată în Cetatea Alba Carolina: de la castrul roman la fortăreață.

Regele Ferdinand a murit în 20 iulie 1927 la Castelul Peleș din Sinaia, reședința construită de unchiul său. Istoria acestui monument este descrisă în Castelul Peleș: istoria reședinței regale de la Sinaia. Ferdinand a fost înmormântat la Curtea de Argeș, necropola regală a familiei.

Cum s-a încheiat domnia?

După 1925, succesiunea la tron a devenit o problemă. Prințul moștenitor Carol a renunțat la drepturile de succesiune în decembrie 1925, iar fiul său, Mihai, a fost proclamat moștenitor la vârsta de patru ani. La moartea lui Ferdinand, în 1927, tronul a fost preluat de Mihai, sub regență. Viața politică a acelor ani este analizată în România interbelică: Constituția din 1923 și marile reforme.

Cum este privit Ferdinand de istorici?

Istoricii îl descriu, în general, ca pe un monarh constituțional discret, care nu a conceput politica statului, dar a susținut deciziile guvernelor în momente dificile. Rolul lui în reformele de după război a fost mai degrabă simbolic, decât de inițiativă directă.

Popularitatea de care s-a bucurat s-a datorat în mare parte legăturii cu Marea Unire și cu soldații din război. Pentru ordinea tuturor evenimentelor din acea perioadă, ghidul România în secolul XX: ghid de la Marea Unire la 1989 oferă un cadru cronologic mai larg.