România în Primul Război Mondial: etape și urmări

România a participat la Primul Război Mondial între august 1916 și noiembrie 1918, de partea Antantei, cu un obiectiv clar: unirea Transilvaniei și a Bucovinei, aflate atunci în Austro-Ungaria. Drumul a fost dramatic: doi ani de neutralitate, o campanie dezastruoasă în 1916, ocuparea a două treimi din țară, rezistența din Moldova în 1917, o pace impusă în 1918 și, în final, prezența în tabăra învingătorilor.

În acest articol găsești etapele războiului în ordine, cu datele principale, bătăliile care contează și urmările lui pentru România. Războiul este capitolul care face legătura dintre statul modern construit în secolul al XIX-lea și România Mare din perioada interbelică.

De ce a ales România neutralitatea în 1914

România a rămas neutră în 1914 pentru că opinia publică și majoritatea oamenilor politici nu voiau un război împotriva Franței și a Rusiei alături de Austro-Ungaria, statul în care trăiau milioane de români. Formal, țara era legată din 1883 de Tripla Alianță (Germania și Austro-Ungaria) printr-un tratat secret, cu caracter defensiv, cunoscut doar de câțiva oameni din conducere.

Decizia s-a luat la Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 21 iulie/3 august 1914. Regele Carol I, de origine germană, ar fi preferat intrarea în război alături de Puterile Centrale, dar majoritatea participanților a susținut neutralitatea, argumentând că tratatul era defensiv, iar Austro-Ungaria declarase ea însăși războiul. Despre rolul și stilul de domnie al primului rege, vezi Carol I și Constituția din 1866: monarhia constituțională.

Anii de așteptare (1914–1916)

Carol I a murit în toamna lui 1914, iar pe tron a urmat nepotul său, Ferdinand I. Guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a folosit cei doi ani de neutralitate pentru a negocia cu ambele tabere și pentru a pregăti armata, care era însă insuficient dotată cu artilerie grea, mitraliere și muniție.

În societate s-au conturat două curente:

• antantofilii, majoritari, care susțineau intrarea în război pentru Transilvania (printre ei, Take Ionescu și Nicolae Filipescu);
• germanofilii, care vedeau în Rusia pericolul principal și susțineau Puterile Centrale sau neutralitatea (printre ei, Petre P. Carp și Alexandru Marghiloman).

Intrarea în război în august 1916

România a intrat în război după ce Antanta i-a garantat, printr-un tratat politic și o convenție militară semnate la București pe 4/17 august 1916, recunoașterea dreptului asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei. Partenerii au fost Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia.

Consiliul de Coroană de la Cotroceni din 14/27 august 1916 a aprobat decizia, iar în aceeași seară România a declarat război Austro-Ungariei. Trupele au trecut imediat Carpații. În zilele următoare, Germania, Bulgaria și Imperiul Otoman au declarat la rândul lor război României.

Campania din 1916: de la ofensivă la dezastru

Campania din 1916 a început cu succese în Transilvania, dar s-a transformat în câteva luni într-o retragere generală, pentru că armata română a fost atacată simultan din nord și din sud. Trupele au ocupat orașe precum Brașovul și au înaintat spre Sibiu, însă Puterile Centrale au reacționat rapid.

Principalele momente ale campaniei:

1. Turtucaia (începutul lui septembrie 1916): o armată germano-bulgară condusă de feldmareșalul August von Mackensen a cucerit capul de pod de pe Dunăre; mii de soldați români au fost uciși sau luați prizonieri.
2. Manevra de la Flămânda (începutul lui octombrie 1916): o încercare de a trece Dunărea pentru a lovi în spatele trupelor din Dobrogea, abandonată după câteva zile.
3. Contraofensiva din Transilvania: Armata a 9-a germană, condusă de Erich von Falkenhayn, a împins trupele române înapoi spre trecătorile Carpaților.
4. Luptele de pe Jiu: rezistența din zona Târgu Jiu, unde s-a remarcat și Ecaterina Teodoroiu, a întârziat, dar nu a oprit înaintarea germană.
5. Bătălia de pe Argeș–Neajlov: ultima încercare de a apăra capitala a eșuat, iar Bucureștiul a fost ocupat pe 23 noiembrie/6 decembrie 1916.

Regele, guvernul, parlamentul și o parte a instituțiilor s-au mutat la Iași. Până la începutul lui 1917, frontul s-a stabilizat în sudul Moldovei, pe linia Carpaților Orientali și a Siretului. Muntenia, Oltenia și Dobrogea au rămas sub ocupație, cu rechiziții masive de cereale, petrol și animale.

Important: Datele din acest război apar adesea în două variante, pentru că România a folosit calendarul iulian până în 1919. Diferența era de 13 zile: 23 noiembrie (stil vechi) corespunde cu 6 decembrie (stil nou).

Iarna 1916–1917 în Moldova

Iarna 1916–1917 a fost probabil cea mai grea perioadă a războiului pentru România, pentru că un teritoriu mic a trebuit să adăpostească armata, refugiații și trupele ruse aliate. Lipsa hranei, frigul și aglomerarea au favorizat o epidemie de tifos exantematic care a ucis un număr foarte mare de soldați și civili.

În aceste condiții, armata a fost reorganizată cu ajutorul Misiunii Militare Franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Diviziile au fost refăcute, soldații instruiți în tactica de tranșee, iar armamentul completat cu livrări aliate.

Promisiunea reformelor

Pentru a menține moralul unei armate formate în majoritate din țărani, regele Ferdinand a promis, în primăvara lui 1917, pământ și drept de vot celor care luptau pe front. Parlamentul întrunit la Iași a modificat în același an Constituția, pentru a permite exproprierea și reforma electorală. Promisiunile au fost puse în practică după război și au schimbat profund societatea, așa cum vezi în România interbelică: Constituția din 1923 și marile reforme.

Sfat: Dacă înveți pentru examen, leagă promisiunea din 1917 de reforma agrară din 1921 și de votul universal masculin din 1918–1919. Profesorii apreciază când arăți cum un eveniment de război a produs o schimbare socială de durată.

Vara lui 1917: Mărăști, Mărășești și Oituz

În vara lui 1917, armata română refăcută a obținut victoriile defensive care au împiedicat ocuparea Moldovei și scoaterea României din război. Ele sunt considerate de istorici momentele militare cele mai importante ale participării românești.

La Mărășești, trupele germane conduse de Mackensen au încercat să străpungă frontul și să ocupe restul Moldovei. După lupte foarte grele, cu pierderi mari de ambele părți, atacul a fost oprit. Deviza „Pe aici nu se trece”, asociată cu aceste lupte, a devenit unul dintre simbolurile războiului. Astăzi, la Mărășești se află un mausoleu închinat eroilor, unul dintre monumentele prezentate în Monumentele istorice ale României: ghid pe epoci.

Pacea separată din 1918

Victoriile din 1917 nu au putut salva România de o pace dezavantajoasă, pentru că Rusia, principalul aliat de pe front, a ieșit din război după revoluțiile din 1917. Fără sprijinul trupelor ruse, frontul din Moldova devenea imposibil de apărat.

Pașii au fost următorii:

1. Armistițiul de la Focșani (decembrie 1917), după ce noul guvern bolșevic a cerut pace;
2. negocierile preliminare de la Buftea (martie 1918), purtate în condiții de presiune maximă;
3. Tratatul de la București (7 mai 1918), semnat de guvernul condus de Alexandru Marghiloman.

Tratatul prevedea, printre altele, cedarea Dobrogei, rectificări de graniță în Carpați în favoarea Austro-Ungariei și controlul economic german asupra petrolului și a comerțului. Regele Ferdinand a refuzat să-l promulge, așa că documentul nu a intrat niciodată pe deplin în vigoare. În aceeași primăvară, pe 27 martie (stil vechi) 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România.

Reintrarea în război

În toamna lui 1918, Puterile Centrale se prăbușeau. Pe 10 noiembrie 1918, România a remobilizat armata și a reintrat în război, cu o zi înaintea armistițiului de la Compiègne, care a pus capăt luptelor pe frontul de vest. Acest gest i-a permis să participe la Conferința de pace ca stat aliat.

Urmările războiului pentru România

Principala urmare a războiului a fost formarea României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat în 1918. Prăbușirea Austro-Ungariei și a Imperiului Rus a creat contextul în care adunările reprezentative din aceste provincii au putut vota unirea, așa cum explică Marea Unire din 1918: Basarabia, Bucovina, Transilvania.

Noile granițe au fost confirmate de tratatele Conferinței de pace de la Paris:

• Tratatul de la Saint-Germain (1919), cu Austria, pentru Bucovina;
• Tratatul de la Neuilly (1919), cu Bulgaria, pentru granița din Dobrogea;
• Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), cu Ungaria, pentru Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș;
• Tratatul de la Paris (octombrie 1920), privind Basarabia, semnat cu Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia.

În 1919, armata română a fost implicată și în conflictul cu Republica Ungară a Sfaturilor, ajungând în vara aceluiași an până la Budapesta.

Costul uman

Pierderile umane au fost foarte mari raportat la populația țării. Estimările variază mult între surse, în funcție de metodă, dar istoricii vorbesc de sute de mii de morți, militari și civili, o parte importantă din cauza bolilor, a foametei și a condițiilor din teritoriile ocupate. Regina Maria, implicată direct în îngrijirea răniților și bolnavilor, a devenit o figură emblematică a acestor ani.

Cum se leagă acest război de restul istoriei

Primul Război Mondial închide epoca modernă a României și deschide secolul XX propriu-zis. Fără el nu se înțeleg nici Marea Unire, nici reformele interbelice, nici problemele de frontieră care au revenit dramatic în 1940. În același timp, el continuă o temă mai veche: obținerea recunoașterii internaționale prin participarea la un război, ca în cazul Războiului de Independență din 1877–1878.

Pentru imaginea întregului secol, de la acest război până la 1989, pornește de la România în secolul XX: ghid de la Marea Unire la 1989.

Pe scurt: ce trebuie să știi despre România în Primul Război Mondial

România a intrat în război târziu, în 1916, pentru Transilvania și Bucovina, a suferit înfrângeri grele în primul an și a pierdut capitala, dar a rezistat în Moldova în 1917. Ieșirea Rusiei din război a obligat-o la o pace separată în 1918, pe care regele nu a ratificat-o, iar prăbușirea Puterilor Centrale i-a permis să termine războiul ca învingătoare.

De reținut:

• neutralitate decisă la Sinaia, în august 1914;
• intrarea în război pe 14/27 august 1916, alături de Antanta;
• ocuparea Bucureștiului în decembrie 1916 și retragerea la Iași;
• victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, în vara lui 1917;
• Tratatul de la București din mai 1918, nepromulgat de rege;
• recunoașterea Marii Uniri prin tratatele de pace din 1919–1920.