România în 1940: pierderile teritoriale explicate

România în 1940 a pierdut aproape o treime din teritoriul pe care îl avea la sfârșitul Primului Război Mondial, în trei etape succesive: ultimatumul sovietic din iunie, Dictatul de la Viena din august și Tratatul de la Craiova din septembrie. Pentru a înțelege cum s-a ajuns aici, trebuie să privești atât situația internațională, cât și slăbiciunile politice din interiorul țării.

Granițele din 1940 erau rezultatul unei construcții care durase mai bine de două decenii, de la Marea Unire din 1918 încolo. Pierderile nu au venit dintr-o singură lovitură, ci dintr-un lanț de evenimente care a început în Europa, cu un an mai devreme.

Cum s-a ajuns la pierderile teritoriale din 1940?

România a pierdut teritorii în 1940 pentru că sistemul de garanții pe care se sprijinise după 1918 s-a prăbușit, iar vecinii ei au putut cere revizuirea granițelor. Țara fusese aliata Franței și a Marii Britanii, care îi dăduseră o garanție politică în primăvara lui 1939. Odată cu înfrângerea Franței, în iunie 1940, această garanție a rămas fără valoare practică.

Pactul Molotov–Ribbentrop, semnat la 23 august 1939 între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, avea un protocol adițional secret. În el, partea sovietică își declara interesul pentru Basarabia, iar partea germană spunea că nu are interese politice în zonă. România nu a știut de existența protocolului la momentul semnării, dar a simțit consecințele.

În plus, Germania devenise principalul client și furnizor al economiei românești, iar petrolul de la Ploiești era o resursă de care Berlinul avea mare nevoie. Bucureștiul a încercat să mențină un echilibru între marile puteri, fără să găsească un sprijin real.

Ce a cerut Uniunea Sovietică în iunie 1940?

Uniunea Sovietică a cerut României, prin ultimatumul din 26 iunie 1940, cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Nota a fost înmânată ministrului român la Moscova de către Viaceslav Molotov, iar termenul de răspuns a fost de numai 24 de ore.

Cererea privind Basarabia se sprijinea pe faptul că Moscova nu recunoscuse niciodată unirea din 1918. Cea privind Bucovina de Nord nu avea nici măcar acest argument, deoarece provincia nu aparținuse niciodată Imperiului Rus. Ulterior, Moscova a ocupat și ținutul Herța, care nu fusese cerut în prima formulare a ultimatumului.

La Consiliul de Coroană din 27 iunie, majoritatea participanților au votat pentru acceptarea cererilor, având în vedere că armata română nu putea lupta singură și că nici Germania, nici Italia nu oferiseră sprijin. Retragerea administrației și a armatei s-a desfășurat între 28 iunie și 3 iulie, în condiții grele, cu trenuri aglomerate și incidente pe drum.

Atenție: Pierderea Basarabiei din 1940 nu trebuie confundată cu cea din 1812, când regiunea a fost anexată de Imperiul Rus. Sunt două momente distincte, separate de 128 de ani.

Ce a fost Dictatul de la Viena din 30 august 1940?

Dictatul de la Viena a fost o decizie de arbitraj luată de Germania și Italia, prin care nordul Transilvaniei a fost atribuit Ungariei. Ministrul german de externe, Joachim von Ribbentrop, și omologul său italian, Galeazzo Ciano, au anunțat hotărârea la Palatul Belvedere din Viena.

România a fost chemată la Viena cu mesajul că trebuie să accepte arbitrajul sau să înfrunte un atac. Delegația română nu a putut negocia, iar delegații au primit harta deja trasată. Guvernul a acceptat decizia, iar Germania a oferit în schimb o garanție pentru granițele rămase.

Linia noii granițe a tăiat Transilvania în două și a lăsat de ambele părți populații românești și maghiare. Aceasta a creat mutări masive de refugiați și o tensiune care a marcat relațiile dintre cele două state până la sfârșitul războiului. Contextul medieval al regiunii, cu orașele săsești și voievodatul propriu, e explicat în Transilvania medievală: voievodat, stări și orașe săsești.

Cum a ajuns Cadrilaterul înapoi la Bulgaria?

Sudul Dobrogei, numit Cadrilater, a revenit Bulgariei prin Tratatul de la Craiova, semnat la 7 septembrie 1940. Regiunea intrase în componența României în 1913, după al Doilea Război Balcanic, iar Bulgaria nu acceptase niciodată această situație.

Spre deosebire de celelalte două pierderi, aici soluția a fost negociată direct între cele două state, cu sprijinul Germaniei și al Italiei. Tratatul a prevăzut și un schimb de populație: românii din Cadrilater s-au mutat în România, iar bulgarii din nordul Dobrogei au plecat în Bulgaria.

Ce s-a întâmplat cu regele și cu guvernul?

Pierderile teritoriale au dus la prăbușirea regimului regelui Carol al II-lea, care abdicase în favoarea fiului său, Mihai, la 6 septembrie 1940. Regele instaurase încă din 1938 un regim autoritar, iar ideea că nu a reușit să apere granițele a fost una dintre cauzele pierderii sprijinului public.

Puterea a trecut în mâinile generalului Ion Antonescu, numit președinte al Consiliului de Miniștri cu puteri extinse. Tânărul rege Mihai I a rămas pe tron, dar cu un rol foarte limitat în acea perioadă. Antonescu a guvernat inițial împreună cu Garda de Fier, într-o asociere care a durat până în ianuarie 1941. Evoluția acestei mișcări este prezentată în Mișcarea legionară: Garda de Fier și ascensiunea ei.

La 23 noiembrie 1940, România a aderat la Pactul Tripartit, alianța dintre Germania, Italia și Japonia. A urmat intrarea țării în război, la 22 iunie 1941, de partea Axei, un subiect tratat pe etape în România în Al Doilea Război Mondial, explicată pe etape.

Ce s-a schimbat după război?

După 1944, situația a fost parțial corectată. Armistițiul din septembrie 1944 și apoi tratatul de pace din februarie 1947 au anulat Dictatul de la Viena, iar nordul Transilvaniei a revenit României. Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța au rămas însă în componența Uniunii Sovietice. Cadrilaterul a rămas la Bulgaria.

Aceste granițe se regăsesc și astăzi pe harta Europei, cu mici diferențe față de situația din 1940. Pentru ordinea întregului secol, de la 1918 până la 1989, poți consulta ghidul principal România în secolul XX: ghid de la Marea Unire la 1989.

Cum explică istoricii evenimentele din 1940?

Istoricii sunt în general de acord asupra succesiunii faptelor, dar discută despre ce ar fi putut face România în acele luni. Unii consideră că rezistența armată ar fi fost sortită eșecului și ar fi produs pierderi umane inutile. Alții arată că guvernul a acționat prea târziu și fără o strategie diplomatică clară.

Un lucru rămâne bine stabilit: deciziile nu au aparținut României, ci marilor puteri. Pierderile din 1940 sunt un exemplu clasic al felului în care statele mici din Europa de Est au suportat consecințele înțelegerilor dintre state mai puternice, un tipar vizibil și în istoria Războiului Rece, explicat în Războiul Rece: blocuri, crize și căderea Zidului Berlinului.

Pentru a citi corect un subiect atât de sensibil, ajută să verifici mereu sursele: texte de tratat, documente diplomatice, memorii ale participanților. Fiecare tip de sursă are limite, iar felul în care le deosebești este explicat în Izvoarele istorice: sursa primară și cea secundară.