Mișcarea legionară: Garda de Fier și ascensiunea ei

Mișcarea legionară, cunoscută și ca Garda de Fier, a fost o organizație politică extremistă, naționalistă, antisemită și bazată pe violență, activă în România între 1927 și 1941. A ajuns să fie a treia forță politică a țării la alegerile din 1937 și a participat la guvernare între septembrie 1940 și ianuarie 1941.

Subiectul cere precizie, pentru că a fost adesea simplificat în discuțiile publice. Mai jos găsești faptele verificate: cum a apărut mișcarea, ce credea, ce acte de violență a comis și cum a ieșit din viața politică. Descrierea nu urmărește să dea verdicte politice, ci să arate ce spun documentele și cercetările istorice.

Cum a apărut mișcarea legionară?

Mișcarea a apărut la Iași, la 24 iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înființat Legiunea „Arhanghelul Mihail”. Codreanu fusese student la Drept și, încă din anii universitari, participase la mișcări studențești de orientare naționalistă și antisemită, în special la Iași.

Contextul social ajută la înțelegerea succesului inițial. După 1918, România mai suferea de sărăcie în mediul rural, de nemulțumiri legate de corupția partidelor și de teama de comunism. Criza economică din 1929–1933, descrisă în Criza economică din 1929: cum a lovit Europa și România, a adâncit nemulțumirile, iar mișcarea a găsit adepți printre tineri, studenți și țărani.

În 1930 a fost înființată o organizație politică separată, Garda de Fier, iar în 1935 mișcarea a candidat la alegeri sub numele partidului „Totul pentru Țară”. Numele „Garda de Fier” a rămas însă cel mai cunoscut.

Ce credeau legionarii?

Ideologia legionară combina un naționalism radical cu un limbaj religios ortodox și cu antisemitismul. Membrii purtau cămăși verzi, foloseau salutul cu brațul întins și se organizau în grupuri mici numite „cuiburi”. Conducătorul era numit „Căpitanul”.

Câteva trăsături sunt bine documentate:

• cultul morții și al sacrificiului, prezentate ca virtuți ale luptătorului;
• antisemitismul, prezent în programe, în presă și în acțiuni;
• respingerea democrației parlamentare, considerată coruptă și străină de spiritul național;
• disciplina paramilitară și obediența față de conducător.

Mișcarea s-a apropiat de ideologiile fasciste din Europa, în special de cea din Italia și de cea nazistă din Germania, deși istoricii discută cât de mult s-a inspirat din ele. Conceptul de totalitarism, folosit în analiza acestor regimuri, este tratat în Războiul Rece: blocuri, crize și căderea Zidului Berlinului.

Ce acte de violență a comis mișcarea?

Mișcarea a fost implicată în mai multe asasinate politice, între care cel al prim-ministrului Ion G. Duca, comis la gara din Sinaia, la 29 decembrie 1933. Duca dispusese, în calitate de prim-ministru, dizolvarea Gărzii de Fier înaintea alegerilor, iar un grup de legionari, numiți „Nicadorii”, l-a împușcat.

Alte episoade cunoscute sunt uciderea prefectului poliției din Iași, Constantin Manciu, de către Codreanu în 1924, înainte de înființarea Legiunii (Codreanu a fost achitat în proces), și uciderea lui Mihai Stelescu, fost legionar devenit critic, în 1936. În septembrie 1939, prim-ministrul Armand Călinescu a fost ucis de un grup legionar, la București.

Atenție: Asasinatele nu au fost simple „accidente” în cursul luptei politice. Au fost acte planificate, revendicate în limbajul propriei mișcări și urmate de răzbunări ale statului.

Cum a reacționat statul?

Regele Carol al II-lea a căutat să limiteze influența mișcării. În februarie 1938 a instaurat un regim autoritar, iar partidele politice, inclusiv „Totul pentru Țară”, au fost desființate. Codreanu a fost arestat, condamnat și, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, ucis de jandarmi, împreună cu alți legionari, în timp ce erau transportați. Explicația oficială a vorbit despre o tentativă de evadare, versiune pusă la îndoială de istorici.

Dispariția Căpitanului nu a eliminat mișcarea. Conducerea a fost preluată de Horia Sima, iar uciderea lui Armand Călinescu în 1939 a dus la o represiune dură. Pentru contextul regimului carlist, poți consulta România interbelică: Constituția din 1923 și marile reforme.

Cum au ajuns legionarii la guvernare?

Legionarii au ajuns la guvernare în septembrie 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea. Generalul Ion Antonescu a format un guvern comun cu mișcarea, iar statul a fost proclamat „național-legionar”. Contextul pierderilor teritoriale din acel an este explicat în România în 1940: pierderile teritoriale explicate.

Perioada guvernării a fost marcată de violențe. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, un grup de legionari a ucis la închisoarea Jilava peste șaizeci de foști demnitari ai regimului precedent, arestați după septembrie. A doua zi au fost asasinați istoricul Nicolae Iorga și economistul Virgil Madgearu. Acte de persecuție împotriva evreilor, inclusiv confiscări de bunuri, au fost de asemenea comise.

Cum s-a încheiat guvernarea legionară?

Colaborarea dintre Antonescu și legionari a luat sfârșit în ianuarie 1941, prin rebeliunea legionară. Între 21 și 23 ianuarie, legionarii au ocupat clădiri publice din București și din alte orașe, iar în capitală s-a desfășurat un pogrom împotriva populației evreiești, soldat cu un număr mare de victime și cu distrugeri importante.

Antonescu, sprijinit de armată și de Germania, a înăbușit rebeliunea în câteva zile. Horia Sima și alți conducători au fugit în Germania, unde au fost ținuți sub supravegherea autorităților naziste. Mișcarea a fost scoasă din viața politică internă, deși a continuat să existe în exil.

Evoluția ulterioară a regimului lui Antonescu, inclusiv intrarea în război, este descrisă în România în Al Doilea Război Mondial, explicată pe etape. Cadrul general al secolului poate fi consultat în ghidul România în secolul XX: ghid de la Marea Unire la 1989.

Cum este studiată mișcarea astăzi?

Istoricii folosesc documente de arhivă, presa vremii, memorii și dosarele proceselor. O sursă importantă sunt scrierile liderilor mișcării, dar acestea trebuie citite critic, ca propagandă. Studiul mișcării necesită atenție la deosebirea dintre sursele primare și cele secundare, subiect explicat în Izvoarele istorice: sursa primară și cea secundară.

În România, legislația din ultimele decenii interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și negarea Holocaustului.