Războiul Crimeii: cauzele, desfășurarea și urmările

Războiul Crimeii a fost conflictul purtat între 1853 și 1856 de Rusia împotriva unei coaliții formate din Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franța și Regatul Sardiniei, în principal în peninsula Crimeea, la Marea Neagră. A început la granița cu Principatele Române, s-a mutat în Crimeea și s-a încheiat prin pacea de la Paris, din 1856, care a schimbat statutul juridic al Moldovei și al Țării Românești.

Pentru români, războiul contează mai ales prin urmări, pentru că el a pregătit drumul spre Unirea Principatelor. Cadrul întregii epoci îl găsești în ghidul epocii moderne a României.

Care au fost cauzele Războiului Crimeii?

Războiul a izbucnit din rivalitatea Rusiei cu Imperiul Otoman și cu puterile occidentale pentru controlul zonei Mării Negre, care fusese încă din Antichitate un spațiu de schimburi, ca în cetățile grecești de pe litoralul dobrogean, și al Strâmtorilor. Rusia dorea să-și extindă influența asupra supușilor ortodocși ai sultanului și să aibă acces liber spre Mediterana. Imperiul Otoman, slăbit, era numit adesea „omul bolnav al Europei”.

Un pretext imediat a fost disputa asupra Locurilor Sfinte din Ierusalim, unde francezii susțineau drepturile catolicilor, iar rușii ale ortodocșilor. Când țarul Nicolae I a cerut protectoratul asupra creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, sultanul a refuzat. Marea Britanie și Franța au văzut în ambițiile rusești un pericol pentru echilibrul european, de care se vorbea încă de la Congresul de la Viena.

Cum a început războiul în Principate?

Războiul a început în 1853, când trupele ruse au intrat în Moldova și în Țara Românească, pe care le ocupaseră deja în repetate rânduri. Ocupația a fost grea pentru populație, iar domnii au părăsit țările. Apoi, otomanii au declarat război, iar luptele s-au purtat pe Dunăre.

Situația s-a schimbat în 1854, după ce Austria a cerut retragerea rușilor din Principate, iar acestea au fost la rândul lor ocupate, de data aceasta de armata austriacă, cu acordul Porții, până în 1857. O consecință pentru români: nicio putere nu a mai avut controlul exclusiv. Era un fel de vid de putere, care a oferit elitelor locale spațiu pentru a se organiza.

Cum s-a desfășurat războiul în Crimeea?

Luptele principale s-au dat în peninsula Crimeea, în jurul portului Sevastopol, care a fost asediat aproape un an. Aliații (britanici, francezi, otomani și, din 1855, sardinieni) au debarcat în 1854, iar bătăliile de pe râul Alma și de la Balaclava, Inkerman au fost câteva dintre cele mai cunoscute. Asediul Sevastopolului s-a încheiat cu căderea cetății în septembrie 1855.

Războiul a avut și aspecte noi pentru epocă:

• Telegraful a transmis știri aproape în timp real către capitalele europene.
• Presa a trimis corespondenți pe front, iar cititorii au aflat cât de proastă era organizarea.
• Îngrijirea răniților a fost reformată, în special prin activitatea Florencei Nightingale, care a organizat asistente medicale britanice și a îmbunătățit condițiile de igienă din spitalele militare.
• Epidemiile au ucis mai mulți soldați decât luptele.

Este un conflict considerat de unii istorici un prim război modern, tocmai prin aceste elemente.

Ce a stabilit pacea de la Paris din 1856?

Pacea de la Paris, semnată în martie 1856, a înlocuit protectoratul rus asupra Principatelor cu garanția colectivă a marilor puteri și a neutralizat Marea Neagră. Rusia a pierdut și dreptul de a se considera apărătoarea creștinilor din Imperiul Otoman.

Retrocedarea sudului Basarabiei a fost o schimbare pe care românii au simțit-o ca pe o recompensă. Ea a durat însă doar până în 1878, când teritoriul a fost din nou cedat Rusiei, ca rezultat al unei alte înțelegeri între puteri. Povestea este în articolul despre Congresul de la Berlin.

Cum a dus pacea de la Paris la Unirea din 1859?

Pacea de la Paris a deschis calea spre Unire pentru că a hotărât consultarea populației Principatelor, prin adunări numite divanuri ad-hoc, cu privire la viitorul lor. Aceste adunări, alese în 1857, au cerut, în Moldova și în Țara Românească, unirea sub un prinț străin dintr-o dinastie europeană, autonomia și neutralitatea.

Franța lui Napoleon al III-lea a susținut cauza românească, în vreme ce Austria și Imperiul Otoman se opuneau. Compromisul a fost Convenția de la Paris din 1858, care a lăsat două domnii, dar a omis să interzică alegerea aceleiași persoane în ambele. Rezultatul a fost dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în 1859. Pas cu pas, evenimentele sunt explicate în articolul despre Unirea Principatelor. Cuza a început apoi reformele descrise în articolul despre domnia lui.

Cum a schimbat războiul echilibrul european?

Războiul Crimeii a pus capăt unei perioade în care Rusia părea cea mai puternică forță conservatoare a Europei, iar sistemul de la Viena a fost zdruncinat. Austria, care nu a luptat de partea Rusiei deși fusese ajutată de ea în 1849, a pierdut un aliat, iar Rusia a început o perioadă de reforme interne, inclusiv desființarea iobăgiei în 1861.

Înțelegerile dintre puteri s-au destrămat și, în următoarele două decenii, au apărut Italia unită și Germania unită. Acest proces este tratat în articolul despre unificările italiană și germană. Războiul poate fi privit și ca moment de trecere: sfârșitul unei Europe conduse de Concertul puterilor și începutul unei ere a statelor naționale.