Reformele lui Alexandru Ioan Cuza: ce au schimbat

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza sunt seria de legi adoptate între 1859 și 1866 care au transformat Principatele Unite într-un stat modern: secularizarea averilor mănăstirești, legea rurală prin care clăcașii au devenit proprietari, învățământul primar obligatoriu și gratuit, Codul civil, noua organizare a administrației și a justiției, primele universități. Cele mai multe au fost adoptate în 1863–1864, când prim-ministru a fost Mihail Kogălniceanu, iar unele au fost posibile doar după lovitura de stat din mai 1864.

Mai jos găsești fiecare reformă, ce prevedea, ce a schimbat în viața oamenilor și ce limite a avut. Afli și de ce, după numai șapte ani de domnie, Cuza a fost obligat să abdice. Cum a ajuns Cuza domn în ambele principate este explicat în articolul despre Unirea Principatelor.

De ce aveau nevoie Principatele Unite de reforme

După 1862, România avea un singur guvern și un singur parlament, dar instituțiile, legile și economia rămăseseră în mare parte cele ale epocii regulamentare. Statul nu avea un sistem fiscal eficient, armata era mică, școlile puține, iar relațiile dintre proprietari și țărani erau reglementate de obligații de tip feudal.

Problemele principale erau:

• problema agrară: țăranii clăcași lucrau pe moșiile boierilor în schimbul dreptului de folosință a unui lot, fără să-l dețină;
• averile mănăstirilor închinate, adică ale mănăstirilor subordonate Locurilor Sfinte din afara țării, ale căror venituri plecau în străinătate;
• justiția și dreptul, fragmentate și învechite;
• învățământul, accesibil doar unei minorități;
• regimul politic, în care o adunare dominată de marii proprietari bloca reformele.

Programul pașoptist din 1848, descris în articolul despre revoluția de la 1848, formulase deja soluții pentru multe dintre aceste probleme.

Secularizarea averilor mănăstirești (1863)

Secularizarea a fost legea din decembrie 1863 prin care moșiile mănăstirilor, în special ale celor închinate, au trecut în proprietatea statului. Termenul înseamnă trecerea unor bunuri din proprietatea bisericii în cea laică.

De ce era importantă

Mănăstirile închinate fuseseră dăruite, de-a lungul secolelor, unor mari centre religioase precum Muntele Athos, Ierusalimul sau Patriarhia de Alexandria. Veniturile lor se trimiteau în mare parte acestor centre, iar călugării greci care le administrau nu dădeau socoteală statului. Suprafața acestor moșii era foarte mare, estimată adesea la aproximativ un sfert din teritoriul principatelor.

Cum s-a desfășurat

1. Guvernul a încercat negocieri cu Locurile Sfinte pentru o despăgubire.
2. Reprezentanții acestora au refuzat compromisul.
3. Legea a fost votată de adunare, cu o majoritate foarte mare, în decembrie 1863.
4. Statul a oferit o despăgubire, pe care Locurile Sfinte au refuzat-o.

Legea a sporit mult fondul funciar al statului, din care s-au putut face apoi împroprietăriri. A avut și urmări diplomatice, pentru că Rusia și alte puteri ortodoxe au protestat, dar România a menținut decizia.

Lovitura de stat din 2 mai 1864 și Statutul dezvoltător

Lovitura de stat din mai 1864 a fost actul prin care Cuza a dizolvat adunarea care bloca legea rurală și a impus o nouă constituție, aprobată prin plebiscit. Adunarea, dominată de conservatori, votase o moțiune de neîncredere împotriva guvernului Kogălniceanu tocmai când se discuta proiectul de reformă agrară.

Noua lege fundamentală s-a numit Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris. Ea a fost însoțită de o nouă lege electorală, care a lărgit numărul alegătorilor.

Statutul a fost aprobat prin plebiscit cu o majoritate copleșitoare, iar Poarta și puterile garante l-au acceptat, recunoscând și dreptul principatelor de a-și modifica legile interne. Mulți istorici văd aici un regim personal, autoritar, dar folosit pentru a impune reforme.

Atenție: Lovitura de stat din 1864 este interpretată diferit. Unii o văd ca singura cale de a face reforma agrară, alții ca un precedent periculos de autoritarism. O lectură echilibrată ține cont de ambele aspecte.

Legea rurală din 1864: sfârșitul clăcii

Legea rurală, promulgată în august 1864, i-a transformat pe clăcași în proprietari ai pământului pe care îl foloseau și a desființat claca, adică munca obligatorie pe moșia boierului. Este cea mai importantă reformă socială a domniei.

Ce prevedea legea

• Țăranii primeau în proprietate loturi a căror mărime depindea de numărul de vite de muncă pe care le aveau.
• Se desființau claca, dijma și celelalte obligații față de proprietar.
• Țăranii plăteau o despăgubire, eșalonată pe aproximativ 15 ani, iar proprietarii erau despăgubiți prin intermediul statului.
• Pământul primit nu putea fi vândut sau ipotecat pentru o perioadă de 30 de ani.
• Pe moșiile statului, inclusiv pe cele secularizate, s-au putut face și alte împroprietăriri.

Cine a primit pământ

Țăranii erau împărțiți în categorii, după numărul de boi de muncă: fruntașii (cu patru boi), mijlocașii (cu doi boi) și pălmașii (fără vite de muncă). Fruntașii au primit loturile cele mai mari, iar pălmașii cele mai mici. Numărul celor împroprietăriți este de ordinul sutelor de mii de familii, iar cifrele exacte diferă între surse.

Limitele reformei

Legea rurală a fost un pas uriaș, dar nu a rezolvat toată problema țărănească:

• loturile erau mici și s-au fărâmițat prin moștenire;
• țăranii nu primeau pădure și pășune suficiente, așa că depindeau în continuare de marii proprietari;
• noile învoieli agricole, prin care țăranii luau pământ în lucru, au recreat obligații grele.

Aceste limite explică tensiunile care au dus, peste patru decenii, la răscoala din 1907.

Educație și cultură: școala obligatorie și universitățile

Legea instrucțiunii publice din 1864 a introdus învățământul primar obligatoriu și gratuit, un principiu nou pentru o țară în care majoritatea copiilor nu mergeau la școală. Aplicarea a fost lentă, pentru că lipseau clădiri și învățători, dar principiul a rămas în toate legile de după.

Legea a organizat învățământul pe trepte:

1. Primar: obligatoriu și gratuit, în sate și orașe.
2. Secundar: gimnazii, licee, seminarii și școli profesionale.
3. Superior: facultăți și universități.

Au fost înființate primele universități moderne:

Sfat: Pentru un referat, organizează reformele lui Cuza pe domenii (agrar, politic, juridic, școlar, administrativ), nu pe ani. Vei vedea mai ușor legăturile dintre ele, de exemplu cum secularizarea a pregătit legea rurală.

Justiție, administrație și finanțe

Reformele lui Cuza au dat statului un sistem juridic și administrativ unitar, după model francez. Multe dintre aceste legi au rămas în vigoare decenii la rând, unele până în secolul XX.

Codurile de legi

• Codul civil, adoptat în 1864 și intrat în vigoare în 1865, inspirat în mare parte din Codul civil francez (napoleonian). A reglementat proprietatea, contractele, familia și moștenirile și a rămas în vigoare, cu modificări, până în secolul XXI.
• Codul penal și codurile de procedură, care au unificat justiția.

Administrația și finanțele

• Legea comunală și legea pentru consiliile județene au organizat administrația locală, cu primari și consilii.
• Curtea de Conturi, înființată în 1864, controla cheltuielile statului.
• Sistemul metric de măsuri și greutăți a fost adoptat, înlocuind treptat unitățile vechi.
• Armata a fost reorganizată, cu serviciul militar obligatoriu și formarea unor unități unificate pentru ambele principate.

Pentru a vedea cum au fost construite pe aceste fundamente instituțiile monarhiei, citește articolul despre Carol I și Constituția din 1866.

De ce a căzut Cuza: abdicarea din februarie 1866

Cuza a fost obligat să abdice în noaptea de 11 februarie 1866 (stil vechi), în urma unui complot organizat de o coaliție a conservatorilor și a liberalilor radicali, numită de contemporani „monstruoasa coaliție”. Un grup de ofițeri a pătruns în palat și l-a silit să semneze actul de abdicare.

Cauzele căderii au fost mai multe:

• nemulțumirea marilor proprietari față de legea rurală;
• opoziția liberalilor radicali față de regimul personal instaurat în 1864;
• dificultățile financiare ale statului și scandalurile din anturajul domnului;
• ruptura cu Kogălniceanu, demis în 1865;
• ideea prințului străin, considerată de mulți singura garanție a stabilității și a recunoașterii unirii după domnia lui Cuza.

Cuza a plecat în exil și a murit în 1873, la Heidelberg, în Germania. A fost înmormântat în țară, iar azi rămășițele lui se află la Iași, în Biserica Trei Ierarhi.

Bilanțul unei domnii de șapte ani

Domnia lui Cuza a fost scurtă, dar a creat cadrul instituțional pe care s-a sprijinit România până la Primul Război Mondial. Mulți istorici o consideră cea mai importantă domnie reformatoare din istoria modernă românească.

Pentru locul acestei domnii în istoria întregii epoci, vezi ghidul epocii moderne a României, iar pentru felul în care istoricii evaluează domniile mari ale trecutului, poți compara cu domnia lui Ștefan cel Mare, alt reper al memoriei naționale.

Ce merită reținut despre reformele lui Cuza

Reformele lui Cuza au rezolvat, în doar câțiva ani, probleme amânate de decenii: au dat țăranilor pământ, au scos moșiile mănăstirești de sub controlul străin, au creat coduri de legi moderne și au deschis drumul școlii pentru toți. Prețul a fost un regim autoritar și, în final, pierderea tronului.

De reținut:

• secularizarea averilor mănăstirești, decembrie 1863;
• lovitura de stat și Statutul dezvoltător, mai 1864;
• legea rurală și desființarea clăcii, august 1864;
• învățământ primar obligatoriu și gratuit, 1864;
• Codul civil, adoptat în 1864, în vigoare din 1865;
• abdicarea forțată, februarie 1866.