Orașul medieval și breslele meșteșugarilor

Orașul medieval era o așezare cu piață, ziduri și locuitori care trăiau din meșteșuguri și comerț, iar statutul lui juridic îl deosebea de sat. Avea privilegii acordate de rege, de senior sau de domn, iar aceste privilegii îi permiteau să își aleagă conducerea, să țină târguri și să își judece locuitorii. Un proverb german din epocă spunea că „aerul orașului te face liber”, ceea ce arată cât de diferită era viața acolo față de dependența din domeniile rurale.

Pentru orașele din Transilvania, vezi și articolul despre Transilvania medievală. Mai jos afli cum se năștea un oraș, cum funcționau breslele și cum arăta comerțul în spațiul românesc.

Cum apărea un oraș în Evul Mediu?

Orașele apăreau în jurul unor locuri favorabile comerțului, cum ar fi o răscruce de drumuri, un vad de râu sau o cetate. Între secolele XI și XIII, creșterea populației și a producției agricole a făcut ca mai mulți oameni să se mute în așezări unde puteau face negoț. Un senior sau un rege avea interes să permită asta, pentru că târgul aducea taxe și prosperitate.

Un oraș obținea de obicei un act scris, numit privilegiu sau carte de libertăți, care stabilea drepturile locuitorilor. Cu timpul, mulți orășeni au ajuns să se numească burghezi, de la cuvântul german Burg, adică așezare fortificată. Ei formau o nouă categorie socială, diferită de nobilime, de cler și de țărani, pe care o găsești descrisă și în articolul despre feudalism.

Ziduri, piață și biserică

Centrul orașului era piața, unde se desfășurau târgurile. În apropiere se afla biserica principală, iar întreaga așezare era adesea înconjurată de ziduri cu porți și turnuri. Străzile erau înguste, casele erau lipite una de alta, iar suprafața unui oraș era mică în comparație cu cele de azi. Zidurile ofereau protecție, dar și simbolizau independența orașului.

Ce erau breslele și cu ce se ocupau?

Breslele erau asociații ale meșteșugarilor din aceeași meserie, care controlau producția și vânzarea în oraș. Existau bresle ale fierarilor, croitorilor, pantofarilor, brutarilor, tâmplarilor, aurarilor și multor altora. Fiecare avea reguli, un stindard și un loc în procesiunile orașului, iar mulți membri se sprijineau reciproc în caz de boală sau sărăcie.

Breslele aveau mai multe funcții importante:

• stabileau calitatea produselor și sancționau meșterii care înșelau;
• limitau concurența, prin reguli privind numărul de ateliere și prețurile;
• supravegheau formarea noilor meșteri, prin sistemul de ucenicie;
• asigurau ajutor pentru familiile membrilor aflați în dificultate;
• reprezentau meseria în consiliul orașului.

Atenție: Breslele nu erau sindicate în sens modern. Ele reuneau patronii, adică meșterii cu atelier propriu, nu angajații. Calfele și ucenicii depindeau de meșter.

Cum devenea cineva meșter?

Un tânăr devenea meșter trecând prin trei trepte: ucenic, calfă, meșter. Fiecare avea obligații și drepturi diferite, iar drumul dura ani.

Capodopera era lucrarea pe care calfa o prezenta breslei pentru a dovedi că stăpânește meseria. Dacă breasla o accepta, noul meșter putea deschide un atelier. Accesul era uneori îngreunat de taxe mari sau de reguli care favorizau fiii și ginerii meșterilor deja stabiliți.

Calfele nu stăteau mereu în același loc. În spațiul german și în Transilvania săsească exista obiceiul ca ele să călătorească de la un oraș la altul, pentru a învăța tehnici noi, înainte să devină meșteri.

Cum arătau orașele din Transilvania?

Orașele săsești din Transilvania, cum sunt Sibiu, Brașov, Sighișoara sau Bistrița, au avut bresle puternice și o viață economică activă. Sașii veniseră în secolele XII–XIII ca coloniști aduși de regalitatea maghiară și primiseră privilegii. În scurt timp, orașele lor au ajuns centre de meșteșuguri și comerț cu Țările Române, cu Balcanii și cu Europa Centrală.

La Sighișoara, de pildă, turnurile din zidul cetății poartă numele unor bresle care le întrețineau și le apărau, de unde și denumirile lor. Apărarea zidului era astfel o sarcină colectivă, repartizată între bresle. Satele săsești din jurul orașelor aveau biserici fortificate, despre care vezi mai mult în articolul bisericile fortificate din Transilvania.

Cum se dezvoltau târgurile din Țara Românească și Moldova?

În Țările Române, orașele au crescut în jurul curților domnești, al cetăților și al drumurilor comerciale. Târgoviște, Curtea de Argeș, Câmpulung, Suceava sau Iași au fost, în diferite perioade, centre importante. Prin drumurile lor treceau negustori care duceau sare, vite, miere, ceară și blănuri spre Transilvania, Polonia, Marea Neagră și Balcani.

Domnii acordau privilegii comerciale negustorilor, așa cum se vede în documentele cancelariei. Ca să afli cine se ocupa de aceste acte și de veniturile din vămi, citește articolul despre dregătorii domnești. Negustorii brașoveni, de exemplu, primeau de la domnii munteni și moldoveni scutiri sau reduceri de taxe, iar târgul din Brașov a devenit un important loc de schimb.

Orașele românești aveau o autonomie mai redusă decât cele din Occident, pentru că domnul controla mult mai direct viața economică. Cu toate acestea, existau bresle, mai ales în orașele mari, iar în epoca modernă ele au dispărut treptat, pe măsură ce producția industrială a schimbat meșteșugurile. Procesul este descris în articolul despre revoluția industrială.