Revoluția franceză: cauze, etape și moștenire pentru Europa

Revoluția franceză este seria de evenimente dintre 1789 și 1799 prin care Franța a trecut de la monarhia absolută a Vechiului Regim la o monarhie constituțională, apoi la republică și, în final, la regimul personal al lui Napoleon Bonaparte. A început ca o criză a finanțelor statului și s-a transformat într-o schimbare completă a societății: au dispărut privilegiile nobilimii și ale clerului, iar oamenii au devenit, cel puțin pe hârtie, cetățeni egali în fața legii.

Ghidul de față îți explică, în ordine, cauzele, etapele mari ale revoluției, personajele principale și urmările ei pentru Europa, inclusiv pentru Țările Române. Vei găsi tabele de recapitulare, o cronologie pe scurt și răspunsuri la întrebările care apar cel mai des la ore și la examene.

Ce a fost Vechiul Regim

Vechiul Regim (în franceză, „Ancien Régime”) este numele dat de revoluționari ordinii politice și sociale de dinainte de 1789, în care regele avea puterea absolută, iar societatea era împărțită în trei stări cu drepturi diferite. Expresia a apărut tocmai pentru a marca ruptura față de trecut.

Starea a III-a nu era omogenă: includea bancheri și avocați bogați, dar și țărani săraci și muncitori de la oraș. Ce aveau în comun era lipsa privilegiilor. Rădăcinile acestei societăți de ordine se află în Evul Mediu și sunt explicate în articolul despre feudalismul în Europa.

Cauzele revoluției

Revoluția a izbucnit din suprapunerea unei crize financiare a statului cu o criză economică, o criză politică și răspândirea ideilor iluministe. Nicio cauză singură nu ar fi fost suficientă.

Criza financiară

Franța ieșise din mai multe războaie costisitoare, între care Războiul de Șapte Ani și sprijinul dat coloniilor americane în războiul lor de independență. Datoria publică ajunsese atât de mare încât dobânzile înghițeau o parte uriașă din buget. Miniștrii regelui au propus impozitarea privilegiaților, dar nobilimea s-a opus.

Criza economică și socială

Recolta proastă din 1788 a făcut ca prețul pâinii să crească brusc în 1789, chiar în momentul crizei politice. Pentru familiile sărace de la oraș, pâinea reprezenta cea mai mare parte a cheltuielilor, așa că foametea a împins mulțimile în stradă.

Ideile iluministe

Iluminismul a fost curentul intelectual al secolului al XVIII-lea care punea rațiunea, libertatea și drepturile naturale ale omului mai presus de tradiție. Câțiva autori au avut o influență directă:

• Montesquieu, cu teoria separării puterilor în stat;
• Voltaire, cu critica intoleranței religioase și a privilegiilor;
• Jean-Jacques Rousseau, cu ideea suveranității poporului și a „contractului social”;
• autorii „Enciclopediei”, coordonată de Diderot și d’Alembert.

Sfat: Ca să reții cauzele, folosește formula „bani, pâine, idei și blocaj politic”. Fiecare cuvânt corespunde unei cauze: criza financiară, criza alimentară, Iluminismul și refuzul privilegiaților de a accepta reforme.

1789: anul în care s-a rupt vechea ordine

În 1789, Franța a trecut, în doar câteva luni, de la convocarea unei adunări medievale la desființarea privilegiilor și proclamarea drepturilor omului. Este anul-cheie al revoluției.

1. Mai 1789: regele Ludovic al XVI-lea convoacă Stările Generale, adunarea celor trei stări, nemaiîntrunită din 1614.
2. Iunie 1789: deputații stării a treia se declară Adunare Națională și jură, în sala Jocului cu mingea, să nu se despartă până nu dau Franței o constituție.
3. 14 iulie 1789: mulțimea pariziană cucerește Bastilia, fortăreață-închisoare devenită simbol al puterii arbitrare.
4. Noaptea de 4 august 1789: Adunarea votează desființarea privilegiilor feudale.
5. 26 august 1789: este adoptată Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului.
6. Octombrie 1789: femei din Paris mărșăluiesc la Versailles și obligă familia regală să se mute la Paris.

Un pamflet al abatelui Sieyès, apărut la începutul lui 1789, rezuma starea de spirit cu o întrebare devenită celebră: ce este starea a treia? Răspunsul lui era că ea reprezintă de fapt întreaga națiune.

Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului

Declarația din august 1789 este textul care afirmă că oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi, că suveranitatea aparține națiunii și că legea trebuie să fie aceeași pentru toți. Ea garanta libertatea opiniei, siguranța persoanei, proprietatea și dreptul de a rezista opresiunii. Femeile și sclavii din colonii nu au primit însă aceleași drepturi, ceea ce a provocat critici încă de atunci.

Etapele revoluției, pe scurt

Revoluția franceză se împarte, de obicei, în patru etape: monarhia constituțională, republica girondină, dictatura iacobină (Teroarea) și Directoratul. Fiecare are instituții și personaje proprii.

Monarhia constituțională (1789–1792)

În această etapă, Adunarea a reorganizat Franța: a împărțit țara în departamente, a naționalizat bunurile Bisericii, a supus clerul statului prin Constituția civilă a clerului și a adoptat, în 1791, prima constituție scrisă a Franței. Încercarea de fugă a familiei regale, oprită la Varennes în iunie 1791, a distrus încrederea în rege.

Războiul și sfârșitul monarhiei (1792)

În aprilie 1792, Franța a declarat război Austriei, iar conflictul s-a extins apoi în aproape toată Europa. Înfrângerile de la început și teama de trădare au radicalizat Parisul. În august 1792, palatul Tuileries a fost atacat, regele a fost suspendat, iar în septembrie noua adunare, numită Convenția Națională, a proclamat Republica.

Republica, Teroarea și căderea lui Robespierre

Între 1792 și 1794, revoluția a devenit tot mai radicală, iar conflictul dintre girondini și iacobini s-a încheiat cu instaurarea Terorii. Este perioada cea mai controversată.

Procesul regelui

Ludovic al XVI-lea a fost judecat de Convenție și executat prin ghilotinare în ianuarie 1793, iar regina Maria Antoaneta a fost executată în octombrie același an. Execuția regelui a șocat monarhiile europene și a lărgit coaliția împotriva Franței.

Girondini și iacobini

• Girondinii erau republicani moderați, mulți proveniți din provincie, favorabili războiului, dar temători față de presiunea străzii pariziene.
• Iacobinii (sau montagnarzii) erau radicali, sprijiniți de sans-culotte, adică de micii meșteșugari și muncitori din Paris.

În iunie 1793, girondinii au fost eliminați din Convenție, iar puterea a trecut la iacobini.

Teroarea (1793–1794)

Teroarea a fost un regim de excepție, condus de Comitetul Salvării Publice, în care adversarii reali sau presupuși ai revoluției au fost arestați și judecați sumar. Figura dominantă a fost Maximilien Robespierre. Au fost executați prin ghilotinare mii de oameni, iar războiul civil din Vendée, din vestul Franței, a făcut încă un număr foarte mare de victime. Cifrele exacte variază între istorici.

În iulie 1794 (9 Thermidor, după calendarul revoluționar), Robespierre a fost răsturnat chiar de colegii din Convenție și executat a doua zi.

Atenție: Nu reduce Revoluția franceză la ghilotină și nici nu o idealiza. Istoricii discută de peste două secole dacă Teroarea a fost o abatere sau o consecință logică a revoluției. La un eseu, prezintă ambele interpretări și argumentele lor.

Directoratul și venirea lui Napoleon

După căderea iacobinilor, Franța a fost condusă între 1795 și 1799 de Directorat, un regim republican moderat cu cinci directori, slăbit de corupție și de crize repetate. Între timp, armatele franceze câștigau războaie, iar generalii deveneau tot mai importanți.

Cel mai cunoscut dintre ei, Napoleon Bonaparte, se remarcase în campania din Italia. În noiembrie 1799 (18 Brumar), el a dat o lovitură de stat și a instaurat Consulatul, cu el însuși ca prim-consul. Această dată este considerată, de obicei, sfârșitul revoluției.

Napoleon a păstrat o parte din cuceririle revoluției, mai ales prin Codul civil din 1804, și a renunțat la altele, devenind împărat în același an. Codul civil, cunoscut și drept Codul lui Napoleon, a influențat dreptul privat din multe țări europene.

Ce a schimbat revoluția: moștenirea pentru Europa

Revoluția franceză a lăsat Europei câteva idei care au devenit baza statului modern: suveranitatea națiunii, egalitatea în fața legii, cetățenia și constituția scrisă. Chiar și monarhiile care au învins-o nu au mai putut reveni complet la trecut.

Chiar și împărțirea politică în „stânga” și „dreapta” vine din adunările revoluționare: partizanii schimbărilor stăteau în stânga sălii, cei ai ordinii vechi în dreapta. Totodată, războaiele revoluționare și napoleoniene au răspândit aceste idei prin armate, administrații și coduri de legi în Italia, Germania, Țările de Jos și Polonia.

Revoluția nu a fost singura transformare majoră a epocii: în paralel, Marea Britanie trecea printr-o schimbare economică la fel de profundă, prezentată în ghidul despre revoluția industrială.

Ecoul revoluției în Țările Române

În Țările Române, ideile Revoluției franceze au ajuns cu întârziere, prin cărți, prin consulii francezi și mai ales prin tinerii boieri trimiși la studii la Paris în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ele au influențat direct generația care a construit România modernă.

Câteva legături concrete:

• tinerii educați în Franța, numiți ironic „bonjuriști”, au adus ideile de libertate, constituție și națiune;
• programele revoluției de la 1848 cereau egalitate în fața legii, libertatea presei și desființarea privilegiilor, idei formulate în 1789, cum vezi în articolul despre revoluția pașoptistă;
• Codul civil român din 1864 a urmat, în mare măsură, modelul Codului lui Napoleon, așa cum arată articolul despre reformele lui Cuza;
• Constituția din 1866, inspirată din cea belgiană, se înscrie în aceeași tradiție liberală europeană;
• Franța lui Napoleon al III-lea a sprijinit Unirea Principatelor din 1859.

Pentru a vedea cum se leagă toate aceste momente, de la 1821 la 1914, parcurge ghidul epocii moderne a României.

Sfat: Când citești despre Revoluția franceză, deosebește documentele epocii (Declarația, discursurile, scrisorile) de interpretările istoricilor de mai târziu. Metoda este explicată în articolul despre izvoarele istorice primare și secundare.

Ce merită reținut despre Revoluția franceză

Revoluția franceză a pornit dintr-o criză financiară, a desființat societatea privilegiilor și a trecut prin monarhie constituțională, republică, Teroare și Directorat, până la preluarea puterii de către Napoleon. Ideile ei despre națiune, cetățenie și drepturi au modelat Europa secolului al XIX-lea, inclusiv statul român modern.

Pe scurt:

• cauzele sunt financiare, economice, politice și intelectuale (Iluminismul);
• 1789 aduce Adunarea Națională, căderea Bastiliei și Declarația drepturilor omului;
• 1792 aduce războiul și Republica, 1793 execuția regelui și Teroarea;
• 1794 marchează căderea lui Robespierre, 1799 lovitura de stat a lui Napoleon;
• moștenirea durabilă: constituția, egalitatea în fața legii, Codul civil, naționalismul modern.