Răscoala din 1907: cauze, desfășurare și consecințe

Răscoala din 1907 a fost cea mai amplă revoltă țărănească din istoria modernă a României: a început în februarie 1907 în satul Flămânzi, din nordul Moldovei, s-a întins în câteva săptămâni în aproape tot Vechiul Regat și a fost înăbușită de armată la sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie. Cauza de fond a fost problema pământului, adică faptul că majoritatea țăranilor aveau loturi prea mici ca să trăiască din ele și depindeau de marii proprietari și de arendași.

În acest articol afli de ce s-a ajuns aici la patru decenii după reforma agrară a lui Cuza, cum s-a desfășurat revolta în cele două mari etape, cum a răspuns statul, de ce cifra victimelor este disputată și ce legi au urmat. La final găsești o listă cu ideile de reținut și răspunsuri scurte la întrebările cele mai des puse.

Pe scurt: ce a fost răscoala din 1907

Răscoala din 1907 este o mișcare spontană a țăranilor din Moldova, Muntenia și Oltenia, îndreptată împotriva arendașilor, a marilor proprietari și a administrației locale, fără un conducător unic și fără un program scris. Țăranii cereau, în esență, condiții mai bune de arendare, desființarea abuzurilor din contractele de muncă agricolă și, în multe locuri, pământ.

Câteva repere te ajută să o așezi corect în timp:

Datele din documentele românești ale vremii sunt pe stil vechi (calendarul iulian), cu 13 zile în urma calendarului gregorian în secolul XX. De aceea începutul răscoalei apare uneori ca 8 februarie, alteori ca 21 februarie 1907.

Cauzele: de ce s-au răsculat țăranii

Cauza principală a răscoalei a fost dezechilibrul dintre marea proprietate și gospodăriile țărănești, agravat de un sistem de contracte care îi lega pe țărani de moșii aproape ca înaintea lui 1864. Nu a existat o singură cauză, ci un cumul de probleme vechi.

Moștenirea legii rurale din 1864

Legea rurală din 1864 i-a eliberat pe țărani de clacă și le-a dat pământ, dar loturile au fost mici și s-au fărâmițat apoi prin moștenire. Populația satelor a crescut în deceniile următoare, iar o parte dintre familiile tinere nu au mai primit deloc pământ. Cum a fost gândită reforma și ce limite a avut afli din articolul despre reformele lui Alexandru Ioan Cuza.

Distribuția proprietății la începutul secolului XX era foarte inegală. După estimările folosite frecvent de istorici, marile moșii, aflate în mâinile unui număr mic de proprietari, ocupau aproape jumătate din pământul agricol, în timp ce sutele de mii de gospodării țărănești împărțeau restul, adesea în loturi de câteva hectare.

Învoielile agricole și „neoiobăgia”

Țăranul care nu avea destul pământ încheia cu proprietarul sau cu arendașul o învoială agricolă: primea în lucru o bucată de teren și plătea în bani, în produse (dijmă) sau în zile de muncă pe moșie. Legile tocmelilor agricole din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au permis, o vreme, ca obligațiile să fie executate chiar cu ajutorul autorităților.

Socialistul Constantin Dobrogeanu-Gherea a numit acest sistem neoiobăgie, într-o carte apărută în 1910. Termenul descrie situația unui țăran liber juridic, dar dependent economic de moșie, care muncea mult și câștiga puțin.

Arendășia și trusturile de arendare

Arendașul era omul care lua o moșie în arendă de la proprietar, pe un număr de ani, și o exploata în nume propriu. Mulți mari proprietari locuiau la oraș sau în străinătate și preferau un venit sigur din arendă. Arendașul, care trebuia să-și scoată banii în câțiva ani, avea interes să urce prețurile și obligațiile cerute țăranilor.

În nordul Moldovei apăruseră adevărate trusturi arendășești, firme care țineau în arendă zeci de moșii. Cel mai cunoscut era cel al familiei Fischer, legat direct de izbucnirea răscoalei.

Rezumatul cauzelor:

• loturi țărănești mici și fărâmițate, într-o populație rurală în creștere;
• concentrarea pământului în marile moșii;
• învoieli agricole împovărătoare, cu dijmă și zile de muncă;
• arendașii intermediari, interesați de profit rapid;
• lipsa creditului ieftin pentru țărani și accesul redus la școală;
• administrația locală percepută ca fiind de partea proprietarilor.

Sfat: Când explici cauzele la un examen, împarte-le în cauze structurale (proprietatea, demografia), cauze economice (învoielile, arenzile) și factorul declanșator (conflictul de la Flămânzi). Profesorii apreciază mai mult această ordonare decât o listă lungă și amestecată.

Factorul declanșator: conflictul de la Flămânzi

Răscoala a pornit dintr-un conflict local, la Flămânzi, legat de reînnoirea contractelor de arendare cu trustul Fischer. Țăranii din sat se temeau că nu vor mai primi pământ în arendă în condiții acceptabile și au trecut la proteste, apoi la atacuri asupra conacelor și a arendașilor.

Vestea s-a răspândit repede în satele vecine, care aveau aceleași nemulțumiri. În câteva zile, mișcarea a cuprins județele Botoșani și Dorohoi, apoi s-a extins spre Iași, Vaslui, Roman și alte zone ale Moldovei.

Important: În nordul Moldovei, o parte dintre arendași erau evrei, iar în prima etapă revolta a avut și accente antisemite, cu atacuri asupra caselor și bunurilor lor. Istoricii subliniază însă că ținta reală era sistemul arendășesc în ansamblu: în Muntenia și Oltenia, unde arendașii erau mai ales români sau greci, violențele au fost la fel de mari.

Desfășurarea: de la Moldova la Muntenia și Oltenia

Răscoala a avut două etape distincte: una în Moldova, în februarie și începutul lui martie, și una mult mai violentă în Muntenia și Oltenia, în a doua jumătate a lui martie. Între ele, guvernul s-a schimbat.

Etapa moldovenească

În Moldova, țăranii au cerut mai întâi renegocierea contractelor și scăderea arenzilor. Când cererile nu au fost primite, au trecut la devastarea conacelor, la distrugerea registrelor de datorii și la alungarea arendașilor. Grupuri de răsculați au ajuns și în unele târguri și orașe din zonă, unde au atacat casele și prăvăliile arendașilor.

Etapa din Muntenia și Oltenia

În martie, mișcarea s-a extins în sud, mai ales în județele din Câmpia Română și din Oltenia, ca Teleorman, Olt, Romanați, Dolj, Vlașca și Ialomița. Aici violențele au fost mai mari: conace incendiate, proprietari și arendași atacați, primari și notari alungați. Au fost uciși și câțiva proprietari, arendași sau funcționari.

Lipsa unei conduceri

Spre deosebire de mișcarea lui Tudor Vladimirescu din 1821, prezentată în articolul despre revoluția de la 1821, răscoala din 1907 nu a avut un conducător recunoscut și nici o proclamație. Au existat lideri locali, adesea foști soldați, învățători sau țărani mai înstăriți, dar acțiunile au fost descentralizate, sat cu sat.

Represiunea și schimbarea de guvern

Statul a răspuns prin mobilizarea armatei, iar represiunea a fost condusă în principal de guvernul liberal venit la putere în martie 1907. La izbucnirea răscoalei guverna Partidul Conservator, condus de Gheorghe Grigore Cantacuzino, care nu a reușit să controleze situația.

Regele Carol I a numit un guvern liberal condus de Dimitrie A. Sturdza, cu Ion I. C. Brătianu la Interne și generalul Alexandru Averescu la Ministerul de Război. Sistemul de alternanță la guvernare care a făcut posibilă această schimbare rapidă este explicat în articolul despre Carol I și monarhia constituțională.

Pașii represiunii au fost, în linii mari:

1. mobilizarea rezerviștilor și trimiterea unităților militare în județele răsculate;
2. somarea satelor și arestarea celor considerați instigatori;
3. folosirea focului de armă și, în unele localități, a artileriei împotriva satelor;
4. judecarea a mii de țărani arestați;
5. o serie de promisiuni de reformă, făcute în paralel cu operațiunile militare.

În același timp, guvernul liberal a promis legi pentru îmbunătățirea situației țăranilor, încercând să combine forța cu concesiile.

Câți oameni au murit: o cifră disputată

Numărul victimelor răscoalei din 1907 nu este cunoscut cu exactitate, iar estimările diferă foarte mult în funcție de sursă și de epoca în care au fost făcute. Aceasta este una dintre cele mai discutate întrebări legate de 1907.

Diferențele vin din mai multe surse: autoritățile aveau interes să micșoreze cifrele, unele morți nu au fost înregistrate, iar regimul comunist a avut interes să le mărească, pentru a prezenta monarhia într-o lumină cât mai negativă. Dacă vrei să înțelegi cum se cântăresc asemenea surse, citește ghidul despre izvoarele istorice primare și secundare.

Atenție: Nu prezenta o cifră anume ca fiind sigură. Formula corectă la un referat este ceva de tipul „numărul victimelor rămâne disputat; estimările variază de la câteva sute la câteva mii, iar cifra de 11.000 provine din istoriografia comunistă”.

Ce s-a schimbat după 1907: legile agrare

După răscoală, guvernul liberal a adoptat câteva legi care au corectat abuzurile cele mai grave, dar nu au rezolvat problema de fond, adică lipsa pământului. Ele au fost votate în 1907 și 1908.

Măsurile adoptate

• Legea învoielilor agricole a stabilit reguli pentru contractele dintre țărani și proprietari, cu comisii care fixau limite pentru arenzi și pentru plata muncii.
• Casa Rurală, înființată în 1908, avea rolul de a cumpăra moșii și de a le revinde țăranilor în loturi, cu plata în rate.
• O lege a limitat suprafața pe care o putea lua în arendă o singură persoană sau firmă, pentru a lovi în trusturile arendășești.
• S-au extins băncile populare și cooperativele sătești, susținute încă dinainte de Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii Publice.
• Au crescut pășunile comunale, pentru ca țăranii să își poată ține vitele.

De ce nu a fost suficient

Legile din 1907–1908 au redus presiunea, dar nu au atins marea proprietate. Ideea exproprierii unei părți din moșii, cu despăgubire, a fost susținută tot mai deschis de liberali după 1913. Ea a fost înscrisă în Constituție printr-o revizuire votată la Iași, în timpul războiului, iar reforma agrară propriu-zisă a fost aplicată după 1918, mai ales prin legile din 1921. Cum s-a ajuns acolo vezi în articolele despre România în Primul Război Mondial și despre România interbelică.

Cum a fost interpretată răscoala de-a lungul timpului

Răscoala din 1907 a fost interpretată foarte diferit în funcție de epocă, de la „tulburări” provocate de agitatori la „revoluție țărănească” împotriva exploatării. Fiecare regim politic a citit evenimentul prin propriile interese.

1. Contemporanii au căutat vinovați: unii au acuzat agitatorii socialiști, alții presa naționalistă a lui Nicolae Iorga, alții chiar influența revoluției ruse din 1905. Moșierul și istoricul Radu Rosetti a publicat încă din 1907 o carte despre motivele răscoalei, în care arăta că explicația stă în relațiile agrare.
2. Perioada interbelică a privit 1907 ca pe un semnal de alarmă care a dus, în final, la reforma agrară.
3. Istoriografia comunistă a prezentat răscoala ca pe o luptă de clasă și a amplificat atât violența represiunii, cât și caracterul ei organizat.
4. Istoricii de după 1989 au revenit la arhive, au nuanțat cifrele și au analizat mai atent diferențele regionale, inclusiv aspectele antisemite din Moldova.

În cultură, evenimentul a rămas prin romanul „Răscoala” al lui Liviu Rebreanu, apărut în 1932, și prin pictura „1907” a lui Octav Băncilă. Romanul este ficțiune, inspirată din fapte reale, așa că nu îl folosi ca sursă de date precise.

Sfat: Dacă ai de scris un eseu despre 1907, compară o pagină din romanul lui Rebreanu cu o descriere dintr-un manual. Vei vedea diferența dintre reconstituirea literară și analiza istorică, iar exercițiul îți dă material bun pentru argumentare.

Răscoala în contextul epocii moderne și al Europei

Răscoala din 1907 arată limitele modernizării românești: statul avea constituție, căi ferate și bancă națională, dar majoritatea populației trăia încă dintr-o agricultură tradițională, în condiții grele. Ea închide, simbolic, epoca modernă, ale cărei etape sunt prezentate în ghidul epocii moderne a României.

În Europa occidentală, transformările economice ale secolului al XIX-lea mutaseră o mare parte din populație spre orașe și fabrici. În România, industrializarea a fost mai lentă, iar satul a rămas centrul vieții economice. Diferența dintre cele două modele o înțelegi mai bine din ghidul despre revoluția industrială.

O comparație utilă poate fi făcută și cu marile revolte țărănești medievale din Europa, care au apărut tot din obligații considerate nedrepte față de seniori. Contextul acestor relații este explicat în articolul despre feudalismul în Europa.

Ideile principale despre răscoala din 1907

Răscoala din 1907 a fost rezultatul unei probleme agrare acumulate timp de patru decenii: loturi mici, învoieli grele, arendași interesați de profit rapid și un stat care a reacționat abia după explozie. A fost reprimată cu armata, iar legile care au urmat au ușurat situația țăranilor fără să schimbe structura proprietății.

De reținut:

• a început în februarie 1907 la Flămânzi și s-a extins în martie în Muntenia și Oltenia;
• nu a avut un conducător unic și nici un program scris;
• represiunea a fost condusă de guvernul liberal Sturdza, cu generalul Averescu la Război;
• numărul morților rămâne disputat, iar cifra de 11.000 vine din istoriografia comunistă;
• soluția de fond, exproprierea și împroprietărirea, a venit abia după Primul Război Mondial.