Dacii și romanii: ghid complet al Antichității românești

Antichitatea românească este povestea întâlnirii dintre două lumi: geto-dacii, populația indo-europeană care locuia între Carpați, Dunăre și Marea Neagră, și Roma, cea mai puternică putere a lumii mediteraneene. Întâlnirea a început cu schimburi comerciale și conflicte de graniță, a culminat cu războaiele lui Traian de la începutul secolului al II-lea d.Hr. și s-a încheiat cu o provincie romană care a durat aproximativ 165 de ani.

Ghidul de față te duce prin toată această perioadă, de la primele mențiuni ale geților la Herodot până la retragerea administrației romane și la secolele de migrații de după ea. Pe parcurs vei vedea ce știm sigur din izvoare, ce ne spune arheologia și unde istoricii încă discută, pentru că o parte importantă din Antichitatea noastră se reconstituie din fragmente.

Cine au fost geto-dacii

Geto-dacii au fost ramura nordică a marelui neam al tracilor, populație indo-europeană care locuia în Balcani și la nord de Dunăre în mileniul I î.Hr. Grecii i-au numit mai ales geți, iar romanii mai ales daci, de unde numele compus folosit azi de istorici.

Geți sau daci: aceeași populație?

Geograful grec Strabon, care a scris la începutul erei creștine, afirmă că dacii și geții vorbeau aceeași limbă. Diferența de nume ține în principal de cine îi descria și de zona la care se referea: geții apar mai des în legătură cu câmpia Dunării și Dobrogea, aproape de coloniile grecești, iar dacii în legătură cu zona intracarpatică și cu Munții Orăștiei. Majoritatea istoricilor tratează azi cele două nume ca desemnând aceeași populație, împărțită în numeroase triburi și uniuni de triburi.

Ce spun primele izvoare

Prima mențiune sigură a geților apare la Herodot, „părintele istoriei”, în secolul al V-lea î.Hr. Relatând campania regelui persan Darius I împotriva sciților, din jurul anului 514 î.Hr., Herodot scrie că geții s-au împotrivit perșilor și îi numește cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Tot el descrie credința lor în Zalmoxis și în nemurirea sufletului. Alte informații vin de la Diodor din Sicilia, Strabon, Cassius Dio, Iordanes și de la inscripțiile grecești din Dobrogea. Pentru a înțelege cum se cântăresc aceste surse, citește ghidul despre izvoarele primare și secundare.

Societatea și viața de zi cu zi a dacilor

Societatea geto-dacă era una agrară și războinică, cu o elită aristocratică, preoți influenți și o masă de agricultori și crescători de animale. Izvoarele romane și reprezentările de pe Columna lui Traian disting două categorii principale:

• tarabostes sau pileati, nobilii care purtau o căciulă de pâslă (pileus);
• comati sau capillati, oamenii de rând, reprezentați cu capul descoperit și părul lung.

Dacii practicau agricultura (grâu, mei, orz), creșterea animalelor, apicultura, pescuitul și o metalurgie a fierului bine dezvoltată. Așezările mari, întărite, se numeau în limba lor dava (de pildă Argedava, Sucidava, Buridava, Petrodava), termen păstrat în toponimele transmise de autorii antici. În zona Munților Orăștiei, dacii au ridicat fortificații din blocuri de piatră fasonată, cu o tehnică cunoscută ca murus dacicus, care combina piatra cu lemnul și pământul.

Religia: Zalmoxis și sanctuarele

Despre religia dacilor știm puțin și indirect. Herodot vorbește despre Zalmoxis și despre credința geților că nu mor, ci merg la acesta. Mai târziu, Strabon și Iordanes amintesc de marii preoți care aveau un rol politic important, cum a fost Deceneu pe vremea lui Burebista. Arheologia a scos la iveală sanctuare circulare și patrulatere, cu șiruri de baze de coloane din andezit și calcar, mai ales la Sarmizegetusa Regia. Rostul lor exact, calendar, loc de cult sau ambele, este încă interpretat diferit de specialiști.

Important: Multe afirmații populare despre daci, de pildă despre o scriere proprie răspândită sau despre o religie strict monoteistă, nu sunt susținute de izvoare sigure. Când citești despre daci, caută distincția dintre ce spune un autor antic, ce arată arheologia și ce este interpretare modernă.

De la Burebista la Decebal: statul dac

Statul dac a apărut în secolul I î.Hr., când Burebista a unificat mare parte din triburile geto-dace și a construit o putere care a îngrijorat chiar Roma. Înaintea lui existaseră uniuni tribale importante, precum cea condusă de regele get Dromichaites, care, potrivit lui Diodor, l-a învins și l-a capturat pe Lisimah, regele Traciei, în jurul anului 300 î.Hr.

Burebista a extins stăpânirea dacă de la Dunărea mijlocie până la cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre, de la Olbia la Apollonia. După asasinarea lui, în jurul anului 44 î.Hr., același an în care a fost ucis Iulius Cezar la Roma, statul s-a fragmentat. Povestea lui este detaliată în articolul despre Burebista și primul stat dac: ce știm din izvoare.

Unitatea a fost refăcută parțial în secolul I d.Hr. de regii care conduceau din Munții Orăștiei, iar ultimul dintre ei, Decebal, a devenit rege în jurul anului 87 d.Hr. El a moștenit un regat cu un centru fortificat solid, o armată experimentată și o diplomație activă, care căuta aliați printre vecini și chiar printre dușmanii Romei.

Războaiele cu Roma și cucerirea Daciei

Dacia a fost cucerită de Roma după două războaie purtate de împăratul Traian în 101–102 și 105–106 d.Hr., care au pus capăt regatului lui Decebal. Conflictul începuse însă mai devreme, sub împăratul Domițian.

Războaiele lui Domițian (85–89 d.Hr.)

Dacii au atacat provincia Moesia, la sud de Dunăre, în jurul anului 85 d.Hr., iar guvernatorul Oppius Sabinus a fost ucis. O expediție romană condusă de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus a pătruns la nord de Dunăre și a fost distrusă, iar Fuscus a murit în luptă. În 88 d.Hr., generalul Tettius Iulianus i-a învins pe daci la Tapae, dar pacea încheiată în 89 d.Hr. a fost favorabilă lui Decebal: regele dac devenea aliat al Romei și primea subsidii și meșteri.

Războaiele lui Traian (101–106 d.Hr.)

Traian, ajuns împărat în 98 d.Hr., a considerat pacea lui Domițian umilitoare și periculoasă. În primul război (101–102) romanii au trecut Dunărea, au luptat din nou la Tapae și au respins un contraatac dac și al aliaților lor în Moesia Inferior. Decebal a acceptat o pace grea: a cedat teritorii, a promis să-și dărâme fortificațiile și să predea armele și meșterii romani.

Între cele două războaie, arhitectul Apolodor din Damasc a construit podul de piatră și lemn de la Drobeta, peste Dunăre. În al doilea război (105–106), romanii au asediat și cucerit Sarmizegetusa Regia, iar Decebal s-a sinucis ca să nu fie prins. Desfășurarea pe etape, cu bătăliile, asediile și urmările, este explicată în Războaiele daco-romane: Decebal, Traian și cucerirea Daciei.

Sfat: Cea mai vie „cronică” a acestor războaie este o operă de artă: friza în spirală de pe Columna lui Traian, inaugurată la Roma în 113 d.Hr. Merită să o citești scenă cu scenă, cu ajutorul ghidului despre scenele Columnei lui Traian.

Dacia romană: o provincie de aproximativ 165 de ani

După 106 d.Hr., o mare parte din teritoriul regatului dac a devenit provincia Dacia, una dintre cele mai bogate în aur și una dintre cele mai expuse din tot Imperiul. Provincia nu acoperea întreg teritoriul României de azi: cuprindea în principal Transilvania, Banatul și Oltenia, iar pentru o vreme și părți din Muntenia și sudul Moldovei. Dobrogea aparținea altei provincii, Moesia Inferior.

Provincia a fost reorganizată de mai multe ori. Sub Hadrian a fost împărțită în Dacia Superior și Dacia Inferior, la care s-a adăugat Dacia Porolissensis, iar sub Marcus Aurelius a apărut sistemul celor trei Dacii (Apulensis, Porolissensis, Malvensis), sub un guvernator de rang consular. Detaliile administrative, militare și economice le găsești în Dacia romană: cum era organizată provincia.

Romanii au adus în Dacia coloniști din numeroase părți ale Imperiului, după cum notează istoricul Eutropius, au deschis exploatări miniere la Alburnus Maior (Roșia Montană), au construit drumuri, castre, temple și băi. Latina a devenit limba administrației, a armatei și a comerțului, iar populația dacică rămasă în provincie a intrat treptat în acest univers.

Dobrogea, grecii și Roma la Marea Neagră

Dobrogea a avut un drum diferit de restul spațiului românesc, pentru că acolo civilizația urbană a apărut cu aproape opt secole înaintea Daciei romane. În secolele VII–VI î.Hr., colonii greci veniți din Milet și din Heracleea Pontică au fondat orașele Histria, Tomis și Callatis, care au făcut comerț intens cu geții din interior.

Orașele grecești au trecut, rând pe rând, sub influența regilor macedoneni și traci, apoi a lui Burebista și, în final, a Romei. Teritoriul dintre Dunăre și mare a fost inclus în provincia Moesia, iar după reorganizarea de la sfârșitul secolului I d.Hr. în Moesia Inferior. Aici, la Adamclisi, Traian a ridicat monumentul triumfal Tropaeum Traiani, inaugurat în 109 d.Hr. Povestea celor trei orașe este spusă pe larg în Coloniile grecești din Dobrogea: Histria, Tomis, Callatis.

Diferența de traseu explică de ce în Dobrogea găsești ruine grecești, romane și bizantine suprapuse și de ce romanitatea a rămas aici, sub autoritatea Imperiului, cu aproape patru secole mai mult decât în Dacia de la nord de Dunăre.

Retragerea aureliană și secolele de după

În jurul anilor 271–275, împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană din Dacia și a organizat la sud de Dunăre o nouă provincie, numită tot Dacia. Decizia a venit după decenii de criză a Imperiului și de atacuri ale carpilor, goților și altor populații.

Izvoarele latine târzii afirmă că și provincialii au fost mutați la sud de fluviu, dar arheologia arată continuarea locuirii în multe așezări din fosta provincie. Monede romane din secolul al IV-lea, obiecte creștine precum donariul de la Biertan și necropole cu elemente romanice indică o populație care a rămas și a continuat să folosească latina.

După retragere, teritoriul a fost străbătut de valuri succesive de migratori: goți, huni, gepizi, avari și slavi. În același timp, Imperiul a revenit periodic la nord de Dunăre, mai ales sub Constantin cel Mare, care a construit un pod între Sucidava și Oescus. Consecințele pentru populația rămasă sunt analizate în Retragerea aureliană și ce a urmat în fosta Dacie.

Cronologia pe scurt a perioadei post-romane

1. Retragerea aureliană (c. 271–275).
2. Prezența goților și reconstrucții romane pe linia Dunării (secolul al IV-lea).
3. Dominația hunilor (secolul al V-lea).
4. Gepizii în Transilvania și sosirea avarilor (secolul al VI-lea).
5. Așezarea slavilor la nord și la sud de Dunăre (secolele VI–VII).

Cum s-au născut românii: etnogeneza pe scurt

Poporul român s-a format printr-un proces lung, care a durat câteva secole după cucerirea romană și a avut ca elemente principale substratul daco-get, stratul roman și, mai târziu, adstratul slav. Rezultatul cel mai vizibil este limba: româna este o limbă romanică, înrudită cu italiana, franceza, spaniola și portugheza.

Istoriografia română susține că romanizarea și formarea poporului român s-au petrecut pe un spațiu larg, la nord și la sud de Dunăre, în strânsă legătură cu romanitatea balcanică. Teoria imigraționistă, formulată mai ales de Robert Roesler în secolul al XIX-lea, a susținut că românii s-au format exclusiv la sud de Dunăre și au venit mai târziu la nord de fluviu. Argumentele ambelor tabere, cu limitele lor, sunt prezentate în Etnogeneza românilor: ce spun izvoarele și istoricii.

Câteva repere lingvistice ajută la înțelegere:

• cuvinte de bază din latină: om (homo), apă (aqua), pâine (panis), a cânta (cantare);
• termeni creștini vechi din latină: biserică (basilica), Dumnezeu (Domine Deus), cruce (crux);
• cuvinte considerate de substrat, fără corespondent latin, dintre care multe au paralele în albaneză: brânză, mânz, copac, mal.

Etnogeneza leagă direct Antichitatea de Evul Mediu, când apar primele formațiuni politice românești, descrise în ghidul Evului Mediu românesc.

Unde vezi azi Antichitatea românească

Cele mai bune locuri pentru a înțelege dacii și romanii sunt siturile arheologice și muzeele naționale, unde descoperirile sunt prezentate în context. Câteva dintre ele sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO, de exemplu cetățile dacice din Munții Orăștiei.

Dacă vrei să vezi cum straturile istoriei se suprapun într-un singur loc, citește și povestea Cetății Alba Carolina, ridicată pe locul castrului roman de la Apulum. Pentru contextul general al lumii romane din care venea armata lui Traian, vezi Imperiul Roman: ascensiunea și declinul, pe înțeles.

Atenție: Siturile arheologice sunt protejate de lege. Nu folosi detectoare de metale și nu lua obiecte din situri: orice descoperire întâmplătoare se anunță autorităților, iar căutările neautorizate se pedepsesc.

Ce merită reținut despre daci și romani

Antichitatea românească se poate rezuma prin trei momente mari: lumea geto-dacă, cucerirea romană și formarea treptată a unei populații romanice care a supraviețuit retragerii Imperiului. Izvoarele scrise sunt puține și aparțin aproape toate grecilor și romanilor, așa că arheologia are un rol esențial, iar multe detalii rămân deschise discuției.

De reținut:

• geto-dacii erau ramura nordică a tracilor, numiți geți de greci și daci de romani;
• Burebista a creat primul mare stat dac în secolul I î.Hr., iar Decebal a fost ultimul său rege;
• Traian a cucerit Dacia după războaiele din 101–102 și 105–106 d.Hr.;
• provincia romană a durat aproximativ 165 de ani, până la retragerea aureliană (c. 271–275);
• româna este o limbă romanică, iar poporul român s-a format din fuziunea daco-romană, cu influențe slave ulterioare.