Războaiele daco-romane: Decebal, Traian și cucerirea Daciei

Războaiele daco-romane au fost o serie de conflicte purtate între regatul dac și Imperiul Roman între anii 85 și 106 d.Hr., care s-au încheiat cu cucerirea nucleului regatului lui Decebal și cu transformarea lui în provincie. Au fost, de fapt, trei runde: o confruntare sub împăratul Domițian și două războaie mari sub împăratul Traian.

Pentru Roma, a fost unul dintre ultimele mari războaie de cucerire. Pentru daci, a fost sfârșitul independenței politice. Mai jos găsești cauzele, desfășurarea pe etape, rolul podului de la Drobeta, urmările și, la final, izvoarele din care cunoaștem toată povestea.

De ce s-au războit dacii cu romanii

Războiul a izbucnit pentru că Roma și regatul dac își disputau aceeași zonă de frontieră, Dunărea de Jos, iar fiecare vedea în celălalt o amenințare. Romanii stăpâneau deja malul sudic al fluviului, prin provincia Moesia, iar dacii organizau de mult raiduri peste Dunăre.

Cauzele invocate de istorici se pot grupa astfel:

• securitatea frontierei: un regat dac puternic, aflat chiar la granița Imperiului, putea ataca oricând provinciile balcanice;
• prestigiul: pacea din 89 d.Hr. obliga Roma să plătească subsidii unui rege străin, lucru perceput ca umilitor;
• resursele: aurul și argintul din Munții Apuseni, pe care romanii le cunoșteau;
• ambiția personală a lui Traian, un împărat-soldat care și-a construit autoritatea prin victorii militare.

Contextul mai larg al regatului dac, de la Burebista încoace, este prezentat în ghidul despre daci și romani.

Războaiele lui Domițian (85–89): preludiul

Prima confruntare a avut loc sub împăratul Domițian și s-a încheiat cu o pace în care Roma a câștigat liniștea frontierei, dar Decebal a câștigat timp și resurse. A fost un conflict cu înfrângeri grele pentru romani.

În jurul anului 85 d.Hr., dacii au trecut Dunărea și au atacat Moesia, iar guvernatorul provinciei, Oppius Sabinus, a fost ucis. Domițian a venit personal în zonă și a reorganizat apărarea, împărțind Moesia în Moesia Superior și Moesia Inferior. Prefectul pretoriului, Cornelius Fuscus, a condus o expediție la nord de Dunăre, dar armata lui a fost distrusă, iar el a murit în luptă. În 88 d.Hr., generalul Tettius Iulianus i-a învins pe daci la Tapae, o trecătoare pe care istoricii o caută de obicei în zona Porților de Fier ale Transilvaniei.

Pacea din 89

Domițian avea în același timp probleme cu triburile germanice de pe Dunărea mijlocie, așa că a ales pacea. Potrivit lui Cassius Dio:

1. Decebal devenea rege clientelar, aliat al Romei;
2. fratele lui, Diegis, primea simbolic coroana din mâna împăratului;
3. Roma plătea subsidii anuale și trimitea meșteri și ingineri;
4. romanii puteau trece prin teritoriul dac în campaniile lor.

Decebal a folosit banii și meșterii pentru a-și întări cetățile din Munții Orăștiei, lucru care avea să coste scump Roma peste un deceniu.

Traian și pregătirea campaniei

Traian, ajuns împărat în 98 d.Hr., a pregătit războiul cu Dacia mai mulți ani, construind drumuri, castre și flote pe Dunăre. Înainte de 101, romanii au tăiat în stâncă un drum de-a lungul Clisurii Dunării, comemorat de inscripția numită Tabula Traiana, aflată azi pe malul sârbesc.

Armata adunată a fost una dintre cele mai mari din epoca imperială. Estimările moderne vorbesc de câteva zeci de mii până la peste 100.000 de oameni, legionari și trupe auxiliare, dar cifrele exacte nu se cunosc. Printre comandanți se aflau Lucius Licinius Sura, Lusius Quietus, cu cavaleria sa maură, și tânărul Hadrian, viitorul împărat.

Sfat: Din jurnalul de campanie scris de Traian, De bello Dacico, s-a păstrat o singură propoziție, citată de un gramatician: „de acolo am înaintat spre Berzobis, apoi spre Aizis”. Este un exemplu bun despre cât de mult din istoria antică s-a pierdut și de ce izvoarele care au supraviețuit trebuie citite atent.

Primul război (101–102)

Primul război al lui Traian a fost o campanie grea, cu pierderi mari de ambele părți, încheiată cu o pace prin care Decebal a rămas rege, dar slăbit și sub control roman. Desfășurarea poate fi urmărită în câțiva pași.

1. Primăvara lui 101: armata romană trece Dunărea pe poduri de vase, probabil la Lederata și în zona Dierna, și înaintează spre interiorul Banatului.
2. Toamna lui 101: bătălia de la Tapae, sângeroasă și fără un câștigător clar decisiv. Cassius Dio spune că Traian și-a sfâșiat propriile haine pentru a face bandaje răniților.
3. Iarna 101–102: dacii și aliații lor, roxolanii și bastarnii, atacă provincia Moesia Inferior, la sud de Dunăre. Romanii îi resping, iar luptele din Dobrogea sunt legate de ridicarea ulterioară a monumentului de la Adamclisi.
4. Primăvara–vara lui 102: romanii înaintează din mai multe direcții spre Munții Orăștiei, cuceresc fortificații și o capturează pe sora lui Decebal.
5. Pacea din 102: Decebal cere pace și acceptă condiții grele.

Condițiile păcii din 102

După Cassius Dio, Decebal trebuia să predea armele, mașinile de război și inginerii, să returneze dezertorii romani, să dărâme fortificațiile, să renunțe la teritoriile ocupate și să aibă aceiași prieteni și dușmani ca Roma. Traian a primit titlul de Dacicus, iar în teritoriile ocupate au rămas garnizoane romane.

Podul de la Drobeta și anii dintre războaie

Între 103 și 105, Traian a ridicat peste Dunăre, la Drobeta, un pod permanent, cea mai mare lucrare de inginerie a campaniilor dacice. Constructorul a fost arhitectul Apolodor din Damasc.

Podul avea pile din piatră și o suprastructură din lemn. Cassius Dio vorbește de douăzeci de pile, iar lungimea totală este estimată de cercetătorii moderni la peste un kilometru. Rolul lui era strategic: permitea trecerea rapidă a trupelor și a proviziilor în orice anotimp. Ruinele unor pile se văd și azi la Drobeta-Turnu Severin, pe malul românesc, și la Kladovo, pe malul sârbesc.

În același timp, Decebal nu a respectat pacea: și-a refăcut fortificațiile, a primit dezertori și a atacat iazigii, aliați ai Romei. Senatul roman l-a declarat din nou dușman al poporului roman.

Al doilea război (105–106)

Al doilea război a fost o campanie de cucerire definitivă, încheiată cu căderea Sarmizegetusei Regia și cu moartea lui Decebal. De data aceasta, obiectivul roman nu mai era un tratat, ci desființarea regatului.

Episodul Longinus

La începutul conflictului, Decebal l-a atras la tratative pe Gnaeus Pompeius Longinus, un comandant roman, și l-a reținut ca ostatic, cerând în schimb condiții de pace. Longinus s-a otrăvit pentru a nu-l pune pe Traian în situația de a negocia. Cassius Dio mai relatează o încercare a dacilor de a-l asasina pe împărat prin dezertori trimiși în Moesia.

Căderea Sarmizegetusei și moartea lui Decebal

În vara anului 106, armata romană a asediat și a cucerit Sarmizegetusa Regia, centrul politic și religios al regatului. Decebal a fugit spre nord-est, cu un grup restrâns, dar, ajuns de cavaleria romană, s-a sinucis. Piatra funerară a cavalerului roman Tiberius Claudius Maximus, descoperită în nordul Greciei în secolul XX, afirmă că el l-a prins pe Decebal și i-a dus capul lui Traian.

Cassius Dio mai povestește că un apropiat al regelui, Bicilis, a dezvăluit romanilor locul unde fusese ascuns tezaurul regal, sub albia râului Sargetia, deviat temporar. Despre cetatea cucerită și ce s-a păstrat din ea afli în Sarmizegetusa Regia: capitala dacică din Munții Orăștiei.

Cele două războaie ale lui Traian, comparate

Diferența principală dintre cele două războaie este obiectivul: primul a urmărit supunerea lui Decebal, al doilea desființarea regatului. Tabelul de mai jos pune față în față elementele esențiale.

Urmările cuceririi

Rezultatul imediat al războaielor a fost crearea provinciei romane Dacia, în 106 d.Hr., iar pe termen lung, romanizarea unei părți a populației din spațiul carpato-dunărean. Câteva urmări importante:

• Pentru Roma: un triumf celebrat cu mare fast, jocuri care, după Cassius Dio, au durat 123 de zile, și o pradă de război importantă. Un autor bizantin, Ioannes Lydus, citându-l pe medicul lui Traian, Criton, dă cifre uriașe de aur și argint, considerate de majoritatea istoricilor exagerate.
• Monumente: Forul lui Traian din Roma, cu Columna lui Traian, și Tropaeum Traiani din Dobrogea.
• Pentru daci: o parte a elitei a pierit sau a fost deportată, iar o parte a populației a rămas pe loc, sub administrație romană. Triburile dacice din afara provinciei, numite de istorici „daci liberi”, au continuat să trăiască la marginea Imperiului.
• Colonizarea: aducerea de coloniști din tot Imperiul și organizarea unei provincii puternic militarizate, descrisă în Dacia romană: cum era organizată provincia.

Important: Afirmația că dacii au fost „exterminați” după cucerire nu este susținută de izvoare. Eutropius scrie că Dacia fusese golită de oameni, dar arheologia și onomastica arată o populație dacică rămasă în provincie, chiar dacă pierderile au fost mari.

Cum cunoaștem aceste războaie

Istoria războaielor daco-romane se reconstituie din puține texte, completate de monumente și de arheologie. Nicio sursă dacică scrisă nu s-a păstrat, așa că vedem conflictul aproape exclusiv prin ochii învingătorilor.

Pentru metoda de lucru cu astfel de surse, vezi articolul despre Izvoarele istorice: sursa primară și cea secundară. Războaiele lui Traian sunt, totodată, momentul de vârf al expansiunii romane, explicată în Imperiul Roman: ascensiunea și declinul, pe înțeles.

Ce trebuie să știi despre războaiele daco-romane

Conflictul dintre daci și romani a durat peste două decenii și a trecut de la o pace de compromis, sub Domițian, la cucerirea completă, sub Traian. Decebal a rezistat unei armate mult mai mari prin cetăți bine construite, diplomație și curaj, dar nu a putut opri superioritatea logistică a Romei.

De reținut:

• 85–89 d.Hr.: războiul cu Domițian, înfrângerea lui Fuscus, victoria de la Tapae și pacea favorabilă dacilor;
• 101–102: primul război al lui Traian, încheiat cu o pace grea pentru Decebal;
• 103–105: podul lui Apolodor din Damasc la Drobeta;
• 105–106: al doilea război, căderea Sarmizegetusei Regia și sinuciderea lui Decebal;
• 106: crearea provinciei Dacia.