Căderea Constantinopolului în 1453: cauze și urmări

Căderea Constantinopolului a avut loc la 29 mai 1453, când trupele sultanului otoman Mehmed al II-lea au intrat în orașul care fusese timp de mai bine de o mie de ani capitala Imperiului Bizantin. Ultimul împărat, Constantin al XI-lea Paleologul, a murit apărând zidurile, iar orașul a devenit capitala Imperiului Otoman. Mulți istorici folosesc evenimentul ca reper pentru sfârșitul Evului Mediu.

Momentul se leagă direct de istoria cruciadelor și de apărarea creștină din Balcani, în care au avut un rol și românii. În rândurile de mai jos afli ce era Constantinopolul în acea vreme, cum a decurs asediul și ce s-a schimbat după căderea lui.

Ce era Imperiul Bizantin în 1453?

În 1453, Imperiul Bizantin era doar o umbră a puterii sale de odinioară: un stat mic, cu capitala Constantinopol și câteva teritorii în jurul ei. Imperiul fusese continuarea de Răsărit a Imperiului Roman, despre care poți citi în articolul despre ascensiunea și declinul Imperiului Roman. Cu limba greacă, religia ortodoxă și o administrație proprie, a supraviețuit mai mult de o mie de ani după căderea Romei din Apus.

În secolele XIII–XV a pierdut însă teritorii în fața sârbilor, bulgarilor și mai ales a otomanilor. Cruciada a patra, din 1204, în care armatele apusene au jefuit Constantinopolul, l-a slăbit definitiv. Când Mehmed al II-lea a urcat pe tron, otomanii controlau deja Balcanii și Anatolia, iar Constantinopolul rămăsese o insulă înconjurată de teritoriul lor.

De ce era atât de greu de cucerit orașul?

Constantinopolul era greu de cucerit pentru că era înconjurat de ape pe trei laturi și de ziduri duble pe latura terestră. Așezat pe un promontoriu între Marea Marmara și Cornul de Aur, avea ca apărare puternică zidurile lui Teodosiu, construite în secolul al V-lea. Erau compuse dintr-un șanț, un zid exterior și unul interior, cu turnuri la intervale regulate.

Un lanț întins peste intrarea în Cornul de Aur bloca accesul navelor dușmane în port. Această apărare rezistase atacurilor arabe, bulgare și altor asedii de-a lungul veacurilor. Cu toate acestea, în 1453 orașul avea doar câteva mii de apărători, mult mai puțini decât numărul necesar pentru a păzi toate zidurile.

Atenție: Cifrele despre mărimea oștilor din 1453 diferă mult de la cronică la cronică. Istoricii sunt de acord doar că apărătorii erau mult mai puțini decât atacatorii, fără a stabili un număr exact.

Cum a decurs asediul din 1453?

Asediul a început în aprilie 1453 și a durat aproape două luni, până la asaltul final din 29 mai. Mehmed al II-lea a adus o armată numeroasă și artilerie grea, inclusiv tunuri mari de bronz, care loveau zidurile de la distanță. Era pentru prima dată când artileria juca un rol atât de mare într-un asediu important.

Apărătorii au folosit ce aveau: au reparat noaptea pagubele provocate zidurilor, au păstrat lanțul din port și au primit sprijin de la combatanți străini, în special genovezi, care au luptat alături de greci. Otomanii au reușit apoi să mute o parte din nave pe uscat și să le lanseze în Cornul de Aur, ceea ce a obligat apărătorii să-și împartă forțele.

Asaltul final a început în zorii zilei de 29 mai. După lupte grele, atacatorii au pătruns în oraș, iar Constantin al XI-lea a murit în luptă. Orașul a fost jefuit în primele zile, după obiceiul războaielor medievale, apoi Mehmed a intrat în capitala cucerită și a ordonat refacerea ei.

Ce s-a schimbat după căderea Constantinopolului?

După 1453, Constantinopolul a devenit capitala Imperiului Otoman și a rămas-o timp de secole, iar Imperiul Bizantin a dispărut definitiv. Biserica Hagia Sophia, cea mai mare catedrală a creștinătății ortodoxe, a fost transformată în moschee. Orașul, numit în timp Istanbul, a devenit un mare centru politic, comercial și religios al lumii otomane.

Pentru Europa, vestea a fost un șoc. Rutele comerciale spre Orient au fost reorganizate, iar negustorii italieni și alte puteri europene au căutat drumuri maritime noi spre Asia, ceea ce a contribuit, în decurs de câteva decenii, la marile călătorii de explorare. Mulți învățați greci au plecat spre Italia, aducând manuscrise și cunoștințe care au alimentat interesul pentru autorii antici. Istoricii leagă adesea acest val de dezvoltarea Renașterii, deși ea avea deja rădăcini în Italia de dinainte.

Sfârșitul Evului Mediu?

Multe manuale folosesc 1453 ca dată convențională pentru sfârșitul Evului Mediu, alături de alte repere, precum descoperirea Americii în 1492. Nicio dată nu marchează o schimbare totală, pentru că lumea nu s-a transformat peste noapte. Pentru unii istorici, Evul Mediu se încheie treptat, pe parcursul secolului al XV-lea.

Cum a influențat evenimentul Țările Române?

Căderea Constantinopolului a mutat granița puterii otomane mai aproape de Dunăre și a făcut ca presiunea asupra Țărilor Române să crească. Cu capitala consolidată la Istanbul, sultanii și-au continuat expansiunea în Balcani, iar Țara Românească și Moldova au devenit state de graniță cu un imperiu puternic.

Răspunsul lor a fost diferit de la o domnie la alta. Unii domni, precum Iancu de Hunedoara, au condus cruciade și au oprit înaintarea otomană la Belgrad, în 1456. Alții au negociat și au acceptat tributul pentru a-și păstra autonomia. Ștefan cel Mare a purtat războaie împotriva otomanilor, iar Vlad Țepeș a refuzat să mai plătească tribut în anii domniei sale. Mai târziu, Moldova a ajuns să plătească tribut sultanului, iar Țara Românească a făcut-o și ea, cu perioade de întrerupere.

Pentru o imagine de ansamblu a acestor decenii, vezi ghidul despre Evul Mediu românesc. Pe termen lung, relațiile cu Imperiul Otoman au marcat toată istoria românească până în secolul al XIX-lea, așa cum se vede și în ghidul epocii moderne.