Ștefan cel Mare: domnia, războaiele și ctitoriile

Ștefan cel Mare a fost domnul Moldovei între 1457 și 1504, adică 47 de ani, cea mai lungă domnie din istoria medievală a țării. A purtat războaie cu toți vecinii mari, Imperiul Otoman, Regatul Ungariei și Regatul Poloniei, dar și cu Țara Românească, a întărit cetățile Moldovei și a ridicat zeci de biserici și mănăstiri, dintre care multe stau și azi în picioare.

Imaginea lui de erou național s-a format în timp, din cronici, din tradiția populară și din istoriografia secolului al XIX-lea. Articolul acesta urmărește domnia în ordine cronologică și separă faptele bine documentate de detaliile transmise doar de tradiție.

Cine a fost Ștefan și cum a ajuns domn

Ștefan era fiul domnului Bogdan al II-lea, ucis în 1451 de fratele său vitreg, Petru Aron, într-una dintre luptele pentru tron care au slăbit Moldova după moartea lui Alexandru cel Bun, în 1432. Cum ajunsese Moldova un stat puternic înainte de această criză afli din articolul despre întemeierea Moldovei. Tânărul Ștefan s-a refugiat o vreme în Transilvania și în Țara Românească.

În primăvara lui 1457, cu sprijinul vărului său, Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, Ștefan a intrat în Moldova și l-a învins pe Petru Aron la Doljești, la 12 aprilie. Potrivit tradiției cronicilor, a fost proclamat domn pe un câmp de lângă Suceava, numit Direptate. Relația cu Vlad este explicată în articolul despre Vlad Țepeș, dincolo de mit.

Important: Mare parte din detaliile vieții lui Ștefan vin din cronica lui Grigore Ureche, scrisă în secolul al XVII-lea, și din letopisețele mai vechi, scrise în slavonă la curtea domnească. Pentru felul în care se cântăresc aceste surse, vezi cronicile medievale românești.

Primii ani: consolidarea puterii

În primul deceniu, Ștefan a refăcut autoritatea domniei și a încercat să recupereze teritoriile pierdute de predecesori. Petru Aron se refugiase în Polonia, așa că domnul a încheiat cu regele polon o înțelegere (1459) prin care pretendentul era ținut departe de graniță.

Obiectivul principal a fost Chilia, cetate de la gurile Dunării, controlată atunci de o garnizoană ungară. După o primă încercare eșuată în 1462, în care a fost rănit la picior, Ștefan a cucerit-o în 1465. Chilia era importantă pentru comerț și pentru controlul fluviului, iar pierderea ei a deranjat atât Ungaria, cât și Imperiul Otoman.

Baia (1467): conflictul cu Matei Corvin

În decembrie 1467, regele Ungariei, Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, a intrat în Moldova cu o armată mare. Ștefan a atacat tabăra ungară noaptea, în târgul Baia, iar regele, rănit, s-a retras în Transilvania. Victoria a pus capăt pretențiilor ungare de suzeranitate asupra Moldovei pentru tot restul domniei.

Războaiele cu Imperiul Otoman

Conflictul cu Imperiul Otoman a fost cel mai greu război al domniei și i-a adus lui Ștefan faima europeană. Moldova plătea tribut otomanilor încă din vremea lui Petru Aron. Ștefan a continuat plata o vreme, dar a sprijinit în Țara Românească domni care să se opună Porții și, în jurul anului 1473, a încetat să mai trimită tributul.

Vaslui (1475)

Răspunsul otoman a venit în iarna anului 1474–1475, când o armată condusă de Soliman Pașa (numit în izvoarele românești Hadâm) a intrat în Moldova. Ștefan a ales locul luptei: valea mlăștinoasă a Bârladului, lângă Vaslui, la Podul Înalt. La 10 ianuarie 1475, pe ceață, armata otomană a fost atrasă într-o zonă îngustă și înfrântă.

După victorie, Ștefan a trimis principilor creștini o scrisoare (25 ianuarie 1475), în care cerea ajutor și prezenta Moldova drept „poartă” a creștinătății. Ajutorul nu a venit în forma așteptată. Formula de „atlet al lui Hristos”, atribuită adesea papei Sixtus al IV-lea, circulă în istoriografie ca expresie a prețuirii de care se bucura domnul în Occident.

Războieni (1476)

În vara lui 1476, sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a venit personal în Moldova. La Războieni (Valea Albă), la 26 iulie 1476, armata lui Ștefan a fost înfrântă. Sultanul nu a reușit însă să cucerească cetățile Suceava și Neamț, iar lipsa proviziilor și bolile din tabără l-au obligat să se retragă. Moldova a rămas sub conducerea lui Ștefan.

Pierderea Chiliei și a Cetății Albe (1484)

În 1484, sultanul Baiazid al II-lea a cucerit Chilia și Cetatea Albă, cele două porturi ale Moldovei. Pierderea a închis accesul țării la Marea Neagră și la gurile Dunării. Ștefan a încercat să le recupereze, inclusiv cu ajutor polon, dar fără succes. După câțiva ani a reluat plata tributului, ceea ce i-a adus o pace relativă la sud.

Relațiile cu Polonia și Codrii Cosminului

Polonia a fost pentru Ștefan când aliat, când adversar. În 1485, după pierderea porturilor, domnul a depus omagiu de vasalitate regelui Cazimir al IV-lea la Colomeea, în speranța unui ajutor împotriva otomanilor. Sprijinul a fost limitat, dar trupele polone au participat la luptele din 1485–1486, de la Cătlăbuga și Șcheia, în care Ștefan a respins incursiuni otomane.

Relația s-a deteriorat sub noul rege, Ioan Albert (Jan Olbracht). În 1497, acesta a intrat în Moldova cu o armată mare, oficial pentru a recupera Chilia și Cetatea Albă, dar în realitate, după mulți istorici, pentru a-l înlocui pe Ștefan. După un asediu nereușit al Sucevei, armata polonă s-a retras și a fost atacată în Codrii Cosminului, la 26 octombrie 1497, unde a suferit pierderi grele. Pacea încheiată ulterior a recunoscut Moldova ca stat egal cu Polonia, fără obligații de vasalitate.

Sfat: Dacă vrei să înțelegi de ce Ștefan a schimbat atât de des alianțele, desenează-ți o hartă a Moldovei la 1480: la sud Imperiul Otoman, la vest Ungaria, la nord Polonia, la est tătarii din Crimeea. Orice decizie față de un vecin schimba echilibrul cu ceilalți.

Organizarea țării și armata

Pe lângă războaie, Ștefan a întărit statul. A redus influența marilor boieri care sprijiniseră domnii anteriori și s-a bazat pe o boierime mai mică și pe curteni fideli, răsplătiți cu pământ. A refăcut sau a construit cetăți de piatră la Suceava, Neamț, Hotin, Cetatea Albă (înainte de 1484) și Roman.

Armata avea două componente:

• oastea cea mică, formată din boieri, curteni și slujitori ai domniei, mereu disponibilă;
• oastea cea mare, chemată în caz de invazie, la care participau și țăranii liberi (răzeșii).

Folosirea terenului (păduri, mlaștini, văi înguste), pustiirea drumului dinaintea invadatorului și atacurile prin surprindere au fost elemente constante ale tacticii sale. Pentru structura instituțiilor medievale în general, citește ghidul Evului Mediu românesc.

Ctitoriile lui Ștefan cel Mare

Ștefan a construit sau a refăcut un număr mare de biserici și mănăstiri, ceea ce l-a făcut unul dintre cei mai importanți ctitori din istoria românească. Tradiția populară spune că ar fi ridicat câte o biserică după fiecare bătălie și vorbește de 44 de lăcașuri; cifra nu este confirmată de documente, dar numărul ctitoriilor certe rămâne impresionant.

Bisericile lui Ștefan au fixat stilul moldovenesc: plan trilobat, turlă pe baza unor arcuri suprapuse, decor ceramic exterior și elemente gotice la ferestre și uși. Pictura exterioară, care face celebre bisericile din Bucovina, a apărut mai ales sub fiul său, Petru Rareș; detalii în articolul despre bisericile pictate din Bucovina.

Ultimii ani și imaginea lui Ștefan

Spre sfârșitul vieții, Ștefan a fost bolnav, suferind de o rană veche la picior, pentru care a adus medici din Veneția. A murit la 2 iulie 1504 și a fost înmormântat la Putna. I-a urmat fiul său, Bogdan al III-lea.

Cum s-a format legenda

• Grigore Ureche, în secolul al XVII-lea, l-a descris ca pe un om aspru, dar mare conducător, și a consemnat doliul țării la moartea lui.
• Tradiția populară a păstrat povestiri despre mama lui, care l-ar fi încurajat să lupte, și despre bisericile ridicate după bătălii.
• Istoriografia secolului al XIX-lea l-a transformat în simbol al luptei pentru independență.
• Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 1992, sub numele de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Ca și în cazul lui Mihai Viteazul, imaginea lui Ștefan spune multe și despre epocile care l-au evocat, nu doar despre secolul al XV-lea.

Ideile principale despre domnia lui Ștefan

Ștefan cel Mare a condus Moldova aproape o jumătate de secol, a păstrat independența țării în fața Ungariei și a Poloniei și a rezistat celor mai puternici sultani ai vremii, chiar dacă a trebuit să accepte, în cele din urmă, tributul și pierderea porturilor. A organizat o armată eficientă, a construit cetăți și a lăsat un patrimoniu de biserici care definește și azi peisajul Bucovinei.

De reținut:

• domnie de 47 de ani, între 1457 și 1504;
• Vaslui (1475) a fost cea mai mare victorie, iar Războieni (1476) o înfrângere fără pierderea țării;
• Chilia și Cetatea Albă au fost pierdute în 1484;
• Codrii Cosminului (1497) a pus capăt pretențiilor polone;
• Putna este necropola domnului.