Ce a fost Convenția de la Paris din 1858 și ce a hotărât

Convenția de la Paris a fost actul prin care Marile Puteri au stabilit, în 1858, organizarea Principatelor Române: Moldova și Țara Românească rămâneau sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar primeau o formă de organizare comună, cu domni aleși, adunări proprii și câteva instituții comune. A fost un compromis între dorința de unire a românilor și interesele puterilor europene.

În ce context s-a semnat Convenția?

Războiul Crimeii s-a încheiat cu un congres la Paris, în care Marile Puteri au discutat și soarta Principatelor. Rusia pierdea rolul de protector exclusiv, iar în locul lui a fost instituită o garanție colectivă a puterilor europene. Totodată, s-a hotărât consultarea populației din Principate prin Adunările ad-hoc, în care s-a exprimat dorința de unire.

După aceste consultări, delegații puterilor s-au reunit într-o conferință la Paris pentru a stabili forma finală de organizare. Convenția a fost rezultatul negocierilor dintre state cu interese diferite: unele susțineau unirea, altele se temeau de o Românie puternică la granițele lor. Perioada precedentă, cu regimul Regulamentelor Organice, este explicată în articolul despre Regulamentele Organice.

Ce statut au primit Principatele?

Principatele au primit denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, dar nu au devenit un singur stat. Fiecare păstra domnul său, adunarea sa și guvernul său, iar legăturile cu Poarta rămâneau, ca suzeranitate. Puterile europene își asumau rolul de garanți ai noii organizări, adică de cei care supravegheau respectarea ei.

Compromisul avea două fețe. Pe de o parte, țările primeau autonomie reală în treburile interne. Pe de altă parte, unirea completă era refuzată, ca să nu se schimbe prea mult echilibrul de forțe din regiune. Tocmai această ambiguitate a lăsat loc pentru dubla alegere din anul următor.

Ce instituții comune a prevăzut Convenția?

Pentru a lega cele două Principate, documentul a creat câteva organisme comune. Cele mai importante erau:

• Comisia Centrală, cu sediul la Focșani, care pregătea legi de interes comun pentru ambele țări;
• Înalta Curte de Justiție și Casație, tot la Focșani, ca instanță supremă comună;
• o organizare militară asemănătoare în cele două țări, pentru apărare comună.

Aceste instituții erau o primă formă de apropiere practică. Ele au obișnuit clasa politică și administrația să lucreze împreună, ceea ce a ajutat mai târziu procesul de unificare.

Cum era condus fiecare Principat?

Fiecare Principat avea un domn, aleasă de o adunare electivă, și o adunare legislativă. Domnul era ales pe viață, nu doar pe o perioadă scurtă, iar puterea era împărțită între domn și adunare, într-o formulă apropiată de monarhia constituțională. Era un pas important față de sistemul mai vechi, în care puterea domnului era mai puțin limitată.

Convenția prevedea și principii moderne pentru acea vreme: egalitatea în fața legii, accesul la funcții publice pe baza meritelor, abolirea privilegiilor de rang și un sistem de impozitare mai echitabil. Aplicarea lor a fost însă treptată și a depins mult de hotărârile luate ulterior de conducători. Despre efectele concrete ale acestor idei poți afla din materialul dedicat reformelor lui Alexandru Ioan Cuza.

De ce a contat Convenția pentru Unirea din 1859?

Convenția nu a făcut Unirea, dar a creat cadrul în care ea a devenit posibilă. Documentul nu interzicea explicit ca aceeași persoană să fie aleasă domn în ambele țări, iar liderii unioniști au profitat de acest lucru. Rezultatul a fost o unire de fapt, în persoana unui singur domn.

Ideile unirii nu veneau din nimic: ele fuseseră susținute înainte de generația pașoptistă, despre care citești în articolul despre Revoluția de la 1848 în Țările Române. Alte materiale din această perioadă găsești în categoria Epoca modernă.

Textul de mai sus este o prezentare generală. Pentru formulările exacte din articolele Convenției, ca și pentru discuțiile dintre diplomați, merită consultate edițiile de documente și lucrările de specialitate.

Pe scurt

• Convenția a fixat statutul Principatelor sub garanția Marilor Puteri.
• Moldova și Țara Românească rămâneau separate, dar cu instituții comune.
• Domnii erau aleși de adunări, iar legile afirmau egalitatea în fața legii.
• Lipsa unei interdicții explicite a permis dubla alegere a lui Cuza.