Revoluția din decembrie 1989: cronologie și consecințe

Revoluția română din decembrie 1989 a fost revolta populară care, în doar zece zile, a dus la căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul comunismului în România. A pornit pe 16 decembrie la Timișoara, ca un protest în jurul unui pastor amenințat cu evacuarea, s-a transformat în revoltă anticomunistă, a cuprins Bucureștiul pe 21 decembrie și s-a încheiat cu fuga conducătorului, pe 22 decembrie, și cu execuția lui, pe 25 decembrie.

Spre deosebire de celelalte țări din Europa de Est, unde schimbarea din 1989 a fost în mare parte pașnică, în România au murit peste o mie de oameni. Mai jos găsești cronologia zi cu zi, harta orașelor implicate, primele decizii ale noii puteri și întrebările la care istoricii încă discută răspunsurile. Pentru locul acestui moment în istoria secolului, vezi ghidul României în secolul XX.

De ce a izbucnit revolta în decembrie 1989

Revolta a izbucnit pentru că o societate epuizată de lipsuri a văzut, în toamna lui 1989, că regimurile comuniste vecine cădeau unul după altul, iar conducerea de la București refuza orice schimbare. Anii 1980 aduseseră frig, cartele, cozi și un control tot mai strict, așa cum explicăm în Epoca Ceaușescu: politică, economie și viață cotidiană. Congresul al XIV-lea al partidului, din noiembrie 1989, îl realesese pe Ceaușescu fără nicio deschidere spre reformă.

Contextul mai larg, al sfârșitului Războiului Rece și al reformelor lui Mihail Gorbaciov în URSS, este prezentat în Războiul Rece: blocuri, crize și căderea Zidului Berlinului. România rămăsese practic singura țară din bloc în care conducerea nu dădea niciun semn de flexibilitate.

Timișoara, 16–20 decembrie

Timișoara a fost orașul în care a început revoluția, iar evenimentele de acolo au durat cinci zile înainte ca restul țării să afle ce se întâmplă. Apropierea de Iugoslavia și Ungaria, accesul la posturi de radio și televiziune străine și o tradiție de oraș multietnic au contat în felul în care a reacționat populația.

Cazul László Tőkés

Totul a pornit de la László Tőkés, pastor al Bisericii Reformate, critic al regimului, căruia autoritățile îi hotărâseră mutarea forțată din parohie. Pe 15 decembrie, enoriașii s-au adunat în fața casei parohiale pentru a împiedica evacuarea. Pe 16 decembrie, la ei s-au alăturat tot mai mulți timișoreni de alte confesiuni și etnii, iar seara mulțimea a început să strige lozinci împotriva lui Ceaușescu și a comunismului.

Represiunea

Pe 17 decembrie, regimul a trimis armata, Miliția și Securitatea împotriva manifestanților. S-a tras în mulțime, iar zeci de oameni au fost uciși. Într-o operațiune secretă, trupurile a aproximativ patruzeci de victime au fost luate de la morga spitalului județean, duse la București și incinerate, pentru a ascunde amploarea represiunii. Pe 18 decembrie, Ceaușescu a plecat într-o vizită oficială în Iran, convins că situația era sub control.

Pe 20 decembrie, muncitorii din marile întreprinderi timișorene au intrat în grevă și au ieșit în centrul orașului. Armata s-a retras în cazărmi, iar manifestanții au format Frontul Democratic Român, care a negociat cu autoritățile locale. Timișoara a fost proclamată primul oraș liber de comunism. În aceeași seară, întors din Iran, Ceaușescu a vorbit la televiziune și i-a numit pe protestatari „huligani” și agenți ai străinătății.

Important: Cifrele victimelor din aceste zile au fost umflate enorm în primele relatări din decembrie 1989, când circulau zvonuri despre zeci de mii de morți. Cercetările ulterioare au stabilit numere mult mai mici, dar tot tragice. Când citești o sursă din acele zile, verifică dacă cifrele au fost confirmate ulterior.

21 decembrie: mitingul din București

Pe 21 decembrie, Ceaușescu a organizat un mare miting în fața sediului Comitetului Central, ca să arate că poporul îl susține, dar adunarea s-a întors împotriva lui și a devenit scânteia revoltei din capitală. După câteva minute de discurs, din mulțime s-au auzit fluierături, strigăte și zgomote care au creat panică. Transmisiunea în direct a fost întreruptă, iar imaginea conducătorului surprins și confuz a fost văzută în toată țara.

Ce a urmat în aceeași zi:

1. o parte dintre participanți au rămas în centru și au început să scandeze împotriva regimului;
2. în după-amiază, mii de oameni s-au adunat în zona Pieței Universității și a hotelului Intercontinental;
3. seara și noaptea, forțele de ordine au atacat baricada ridicată de manifestanți, iar zeci de oameni au fost uciși sau răniți;
4. sute de manifestanți au fost arestați și duși la închisoarea Jilava și în alte locuri de detenție.

Tot pe 21 decembrie au avut loc manifestații și în alte orașe, precum Cluj, Sibiu, Brașov sau Târgu Mureș, uneori cu victime.

22 decembrie: fuga lui Ceaușescu

Pe 22 decembrie, regimul s-a prăbușit: mulțimi uriașe au venit spre centrul Bucureștiului, armata a încetat să mai tragă, iar Ceaușescu a fugit cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central. Dimineața, ministrul Apărării, generalul Vasile Milea, a murit împușcat; regimul a anunțat că se sinucisese după ce refuzase ordinele, iar anchetele ulterioare au susținut tot varianta sinuciderii.

Pe la prânz, soții Ceaușescu au decolat de pe acoperișul clădirii, în timp ce manifestanții pătrundeau înăuntru. Au ajuns la Snagov, apoi au încercat să plece spre nord-vest și au fost reținuți în aceeași zi lângă Târgoviște, unde au fost duși într-o unitate militară.

Noua putere

Între timp, manifestanții au ocupat sediul Televiziunii, care a început să transmită ca „Televiziunea Română Liberă”. În studio s-au perindat scriitori, actori, militari și foști demnitari comuniști. Ion Iliescu, fost membru al conducerii partidului marginalizat de Ceaușescu, a devenit figura centrală a grupului care a format Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN). În seara de 22 decembrie, a fost citit comunicatul noului organism, care anunța dizolvarea structurilor regimului, pluripartidismul și alegeri libere.

22–27 decembrie: „teroriștii” și cele mai multe victime

Paradoxal, cele mai multe victime ale revoluției au căzut după fuga lui Ceaușescu, în luptele de stradă dintre 22 și 27 decembrie, atribuite atunci unor „teroriști” fideli fostului regim. Noua putere a anunțat la televiziune că forțe ale Securității atacă instituțiile, iar populația a fost chemată să le apere. În București, dar și în orașe precum Sibiu, Brașov sau Cluj, au urmat zile de împușcături, confuzie și panică.

Câteva caracteristici ale acestor zile sunt larg acceptate de istorici:

• au existat numeroase cazuri de foc fratricid, în care unități ale armatei au tras unele în altele sau în civili, ca la aeroportul Otopeni, pe 23 decembrie;
• zvonurile difuzate la radio și televiziune au amplificat haosul, de exemplu cele despre otrăvirea apei sau despre trupe străine;
• deși au fost reținute multe persoane suspectate de terorism, foarte puține au fost trimise în judecată pentru asemenea fapte.

Cine au fost „teroriștii” și cine a tras rămâne cea mai disputată întrebare a revoluției. Bilanțul citat de obicei vorbește de peste 1.100 de morți și câteva mii de răniți în toată țara, majoritatea după 22 decembrie. Subiectul a făcut obiectul unor anchete parlamentare și judiciare care s-au întins pe decenii.

Atenție: Pe tema „teroriștilor” circulă multe teorii, unele fără nicio bază documentară. Pentru o imagine corectă, pornește de la lucrările istoricilor care au lucrat cu arhive și mărturii verificate și compară mai multe interpretări.

Procesul de la Târgoviște

Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați pe 25 decembrie 1989 de un tribunal militar excepțional, într-o unitate militară din Târgoviște, condamnați la moarte și executați imediat. Procesul a durat aproximativ o oră, iar acuzațiile au inclus genocid și subminarea economiei naționale. Inculpații au refuzat să recunoască legitimitatea instanței.

Imaginile au fost difuzate parțial la televiziune în zilele următoare. Procesul este criticat de mulți juriști și istorici pentru graba lui și lipsa garanțiilor de bază, dar alții subliniază că, în contextul luptelor de stradă, noua putere considera că dispariția conducătorului va opri violențele. După 25 decembrie, împușcăturile s-au redus treptat.

Revoluția în alte orașe

Revoluția nu s-a desfășurat doar la Timișoara și București: în multe orașe au avut loc manifestații, confruntări și victime, fiecare cu propria cronologie.

Sfat: Dacă vrei să înțelegi revoluția din orașul tău, caută memorialele și asociațiile locale ale revoluționarilor, precum și arhivele presei locale din ianuarie 1990. Compară apoi mărturiile cu cercetările publicate, metodă explicată în Izvoarele istorice: sursa primară și cea secundară.

Primele schimbări după revoluție

În primele săptămâni după revoluție, noua putere a desființat simbolurile și o parte din legislația regimului comunist, deschizând drumul spre o democrație pluralistă. Schimbările au fost rapide:

1. numele țării a devenit simplu România, iar stema comunistă a fost scoasă de pe drapel;
2. decretul care interzicea avortul a fost abrogat la sfârșitul lui decembrie 1989;
3. pedeapsa cu moartea a fost abolită la începutul lui ianuarie 1990;
4. au fost reînființate partidele istorice, precum PNȚ (ca PNȚCD) și PNL, și au apărut zeci de partide noi;
5. pe 20 mai 1990 au avut loc primele alegeri libere după mai bine de patru decenii;
6. în decembrie 1991, o nouă Constituție a fost aprobată prin referendum.

Tranziția a fost însă tensionată: anul 1990 a adus conflicte politice și sociale dure, iar transformarea economiei a durat mult mai mult decât speraseră oamenii în decembrie 1989. Rădăcinile regimului care se prăbușea atunci sunt explicate în Instaurarea comunismului în România: pașii dintre 1944 și 1947.

Cum interpretează istoricii decembrie 1989

Istoricii sunt de acord că în decembrie 1989 a existat o revoltă populară reală și spontană, dar discută în ce măsură grupuri din interiorul aparatului de partid și al armatei au profitat de ea pentru a prelua puterea. Interpretările se pot grupa, simplificat, în trei direcții:

• revoluție populară: accentul cade pe curajul manifestanților, fără de care regimul nu ar fi căzut;
• lovitură de stat: accentul cade pe rolul unor foști demnitari și militari care au preluat conducerea;
• interpretare combinată: o revoltă autentică, urmată de preluarea puterii de către un grup pregătit să o facă.

Cuvântul „revoluție” are aici sensul de schimbare radicală a regimului politic, comparabilă, ca amploare a rupturii, cu marile revoluții ale istoriei europene, despre care poți citi în Revoluția franceză: cauze, etape și moștenire pentru Europa.

Decembrie 1989 pe scurt

Revoluția din decembrie 1989 a pus capăt, în zece zile, unui regim care părea de neclintit. A pornit dintr-un protest local la Timișoara, a fost alimentată de anii de lipsuri și de exemplul vecinilor și s-a încheiat cu fuga și execuția lui Ceaușescu. Costul uman a fost cel mai mare din tot blocul estic, iar o parte dintre întrebările legate de victime au rămas deschise.

De reținut:

• 16 decembrie: începutul revoltei la Timișoara; 17 decembrie: represiunea;
• 21 decembrie: mitingul huiduit din București și baricada de la Universitate;
• 22 decembrie: fuga lui Ceaușescu și apariția CFSN;
• 22–27 decembrie: luptele cu cele mai multe victime;
• 25 decembrie: procesul și execuția soților Ceaușescu; 20 mai 1990: primele alegeri libere.