Mănăstirea Horezu și stilul brâncovenesc explicat

Mănăstirea Horezu (numită în documentele vechi și Hurezi) este ansamblul monahal ridicat de domnul Constantin Brâncoveanu la poalele Munților Căpățânii, în județul Vâlcea, începând din 1690. Ea este considerată exemplul cel mai complet al stilului brâncovenesc, adică al arhitecturii și artei dezvoltate în Țara Românească în jurul anului 1700, care îmbină tradiția bizantină cu elemente ale Renașterii și barocului occidental și cu motive orientale.

Pe scurt, dacă vrei să înțelegi ce înseamnă „brâncovenesc” atunci când citești despre un palat sau o biserică, Horezu este locul în care toate trăsăturile acestui stil apar împreună. În rândurile de mai jos vezi cine a fost ctitorul, cum este organizat ansamblul, cum recunoști stilul și unde îl mai găsești în România.

Cine a fost Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești între 1688 și 1714, una dintre cele mai lungi și mai bogate domnii din istoria țării. El provenea dintr-o familie boierească înrudită cu Cantacuzinii și a reușit să mențină un echilibru dificil între Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia, într-o perioadă de mari schimbări politice în sud-estul Europei.

Domnia lui a fost marcată de o activitate culturală intensă:

• tipărituri în românească, greacă, slavonă și chiar arabă, multe realizate sub îndrumarea cărturarului Antim Ivireanul;
• Academia Domnească de la Sfântul Sava din București, școală superioară în limba greacă;
• zeci de ctitorii: biserici, mănăstiri, palate și conace.

Bogăția lui era celebră, iar tradiția spune că otomanii îl numeau „prințul aurului”. Sfârșitul a fost tragic: în 1714, Brâncoveanu a fost mazilit, dus la Istanbul și executat, la 15 august, împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat în 1992, sub numele de Sfinții Martiri Brâncoveni. Despre domnia lui avem și relatarea cronicarului de curte Radu Greceanu, un text foarte favorabil domnului, care trebuie citit cu atenție, după metoda explicată în ghidul despre cronicile medievale românești.

Pentru contextul general al Țării Românești în această perioadă, vezi ghidul Evului Mediu românesc, care urmărește statul de la întemeiere până la epoca fanariotă.

Cum a fost ctitorită Mănăstirea Horezu

Mănăstirea a fost construită între 1690 și primii ani ai secolului al XVIII-lea, cu biserica mare sfințită în 1693. Brâncoveanu a gândit-o ca pe ctitoria lui principală și ca loc de înmormântare pentru el și familia sa, ceea ce explică dimensiunile și calitatea lucrărilor.

Lucrările au fost conduse de meșteri locali, între care documentele îl pomenesc pe vătaful Manea, iar pictura a fost realizată de o echipă condusă de zugravi cu nume grecești și românești, dintre care se rețin Constantinos și Ioan. Numele lor apar în inscripții, ceea ce face din Horezu un caz rar în care se cunosc autorii lucrării.

Legenda numelui

Numele Horezu este legat, în tradiția locală, de cuvântul „huhurez”, adică un tip de bufniță care ar fi trăit în pădurile din jur. Explicația este populară și plauzibilă, dar trebuie tratată ca tradiție, nu ca fapt documentat.

Sfat: Când ajungi la Horezu, caută pisania de deasupra intrării în biserica mare. Pisania este inscripția care numește ctitorul și momentul construcției; ea este un izvor istoric direct, mult mai sigur decât legendele.

Mormântul gol: unde este îngropat Brâncoveanu

În biserica mare de la Horezu există mormântul pregătit pentru Constantin Brâncoveanu, dar domnul nu a fost îngropat aici. După execuția de la Istanbul, trupurile au fost aruncate, iar tradiția spune că doamna Marica a reușit să aducă în țară, în taină, rămășițele soțului ei.

Acestea au fost depuse ulterior în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, tot o ctitorie brâncovenească. Mormântul de la Horezu a rămas astfel un cenotaf, adică un mormânt fără trup, care amintește de planurile ctitorului și de sfârșitul lui neașteptat.

Ce este stilul brâncovenesc

Stilul brâncovenesc este o sinteză artistică formată în Țara Românească la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, care combină structura tradițională a bisericilor muntenești cu decorații inspirate din Renașterea și barocul italian și din arta orientală. Nu a apărut din senin: elemente ale lui se văd deja în ctitoriile lui Matei Basarab și ale Cantacuzinilor, dar în vremea lui Brâncoveanu s-au coagulat într-un limbaj coerent.

Trăsăturile principale ale stilului:

1. Pridvorul deschis, sprijinit pe coloane de piatră sculptată, care devine elementul cel mai vizibil al fațadei.
2. Coloanele cu fusuri ornamentate și capiteluri decorate, adesea cu motive vegetale răsucite.
3. Ancadramentele bogate ale ușilor și ferestrelor, adică ramele sculptate din piatră care le înconjoară.
4. Decorul vegetal: vrejuri, frunze de acant, flori și ramuri, sculptate în piatră sau lucrate în stuc.
5. Loggiile și foișoarele, mai ales la palate, care deschid clădirea spre grădină și peisaj.
6. Pictura bogată, cu portrete ale ctitorilor și scene religioase cu personaje în costume ale epocii.

Influențele, pe scurt

Arhitectura bisericii mari, pas cu pas

Biserica mare de la Horezu are un plan triconc, adică cu trei abside rotunjite dispuse în formă de treflă, plan specific bisericilor ortodoxe importante din Țara Românească. Peste naos se ridică o turlă, iar în față se află pronaosul și pridvorul deschis.

Dacă intri în biserică, parcurgi spațiile în această ordine:

• pridvorul, cu coloanele de piatră sculptată și pictura pe bolți, care te pregătește pentru interior;
• pronaosul, unde se află mormântul pregătit pentru ctitor;
• naosul, spațiul central al credincioșilor, sub turlă;
• altarul, rezervat clerului, separat de catapeteasmă.

Tabloul votiv

Tabloul votiv este pictura care îl înfățișează pe ctitor oferind macheta bisericii lui Hristos sau sfinților. La Horezu, tabloul votiv o arată pe întreaga familie a lui Brâncoveanu: domnul, doamna Marica, fiii și fiicele lor, îmbrăcați în haine de curte. Pentru istorici, aceste portrete sunt o sursă prețioasă despre vestimentația și ierarhia curții de la 1700.

Important: Portretele din tablourile votive nu sunt fotografii, ci imagini oficiale. Ele arată cum voia ctitorul să fie văzut, așa că se citesc ca izvor despre reprezentarea puterii, nu ca descriere exactă a înfățișării fizice.

Școala de pictură de la Hurezi

Pe lângă arhitectură, Horezu a avut un rol important în istoria picturii românești, pentru că aici s-a format un atelier de zugravi care a influențat pictura din Țara Românească și din Transilvania în tot secolul al XVIII-lea. Istoricii artei vorbesc despre o adevărată „școală de la Hurezi”.

Zugravii formați aici au lucrat apoi în multe biserici de sat și de oraș, răspândind modele, compoziții și tehnici. De aceea, într-o biserică de la începutul secolului al XVIII-lea din Oltenia sau Muntenia, recunoști adesea același tip de personaje, aceleași culori și aceleași formule decorative. Mănăstirea a avut și o bibliotecă importantă, ceea ce o făcea un centru cultural, nu doar religios.

Alte monumente în stil brâncovenesc

Stilul brâncovenesc nu se limitează la Horezu. El se vede în palate, biserici urbane și mănăstiri din Țara Românească și, prin ctitoriile domnului, chiar și în sudul Transilvaniei.

Biserica Stavropoleos și Mănăstirea Antim au fost terminate după moartea lui Brâncoveanu, ceea ce arată că stilul a continuat să trăiască și după domnia lui. Din această cauză, istoricii folosesc uneori termenul în sens larg, pentru o întreagă epocă artistică, nu doar pentru construcțiile comandate de domn.

Moștenirea: de la stilul neoromânesc la ceramica de Horezu

La sfârșitul secolului al XIX-lea, arhitecții români au redescoperit stilul brâncovenesc și l-au folosit ca sursă pentru stilul neoromânesc, promovat mai ales de Ion Mincu. Pridvoarele pe coloane, ancadramentele sculptate și foișoarele au fost preluate în clădiri publice, școli și vile din perioada României moderne și interbelice. Contextul acestei căutări a unui „stil național” îl găsești în ghidul epocii moderne a României.

Zona Horezu este cunoscută și pentru ceramica de Horezu, o tradiție de olărit cu motive specifice, precum cocoșul, spirala și pomul vieții, pe fond de culoare deschisă. Meșteșugul a fost înscris în patrimoniul cultural imaterial UNESCO și este o completare firească a vizitei la mănăstire.

Cum vizitezi ansamblul

• verifică programul de vizitare și regulile mănăstirii, care este activă și are viață monahală;
• îmbracă-te decent: umeri acoperiți și ținută potrivită unui lăcaș de cult;
• parcurge mai întâi curtea, apoi pridvorul și interiorul bisericii mari, bolnița și foișorul;
• dacă ai timp, urcă la schituri și vizitează atelierele de ceramică din orașul Horezu.

Pentru a compara Horezu cu alte ansambluri religioase din patrimoniul UNESCO, citește despre bisericile pictate din Bucovina, unde pictura exterioară joacă rolul pe care aici îl are sculptura în piatră. Locul mănăstirii printre celelalte monumente ale țării este explicat în Monumentele istorice ale României: ghid pe epoci, iar metoda de a citi o pisanie sau un tablou votiv ca document o găsești în Izvoarele istorice: sursa primară și cea secundară.

Pe scurt despre Horezu și stilul brâncovenesc

Mănăstirea Horezu este ctitoria principală a lui Constantin Brâncoveanu și cel mai bun loc pentru a înțelege stilul brâncovenesc. Acest stil a sintetizat tradiția bizantină, influențele Renașterii italiene și motivele orientale într-un limbaj artistic propriu, care a marcat Țara Românească în jurul anului 1700 și a inspirat, două secole mai târziu, stilul neoromânesc.

De reținut:

• Horezu a fost ctitorit începând din 1690, iar biserica mare a fost sfințită în 1693;
• mormântul pregătit pentru Brâncoveanu a rămas gol după execuția lui din 1714;
• stilul brâncovenesc se recunoaște după pridvoare pe coloane, piatră sculptată și decor vegetal;
• la Horezu s-a format o școală de pictură care a influențat tot secolul al XVIII-lea;
• ansamblul este în patrimoniul mondial UNESCO din 1993.